Contabilii cer abrogarea Ordonanței privind e-TVA: „Acest circ birocratic se vrea a fi soluția pentru a umple vistieria statului, dar asfixiază antreprenorii, profesioniștii contabili și inovația”
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) cere abrogarea Ordonanțelor de Urgență publicate vinerea trecută în Monitorul Oficial și inițierea unui dialog real pentru identificarea de soluții la problemele fiscale.
CECCAR face referire în mod deosebit la OUG 70/2024, care prevede procedura pentru e-TVA, ordonanță care a fost adoptată în doar două zile de la prezentare, fără a avea parte de o dezbatere publică reală. Un alt proiect vizat e cel privind codurile QR pentru case de marcat, o altă cheltuială în plus pentru multe firme. Dar cea mai criticată OUG e cea privind e-TVA.
CECCAR, reacție dură la OUG privind e-TVA
„Marele circ fiscal românesc, unde funcționarii de stat se joacă de-a v-ați ascunselea cu responsabilitățile lor (transferându-le tocmai contribuabililor, adică celor cale le finanțează și salariile), în timp ce mediul de afaceri este tratat ca un personaj principal suspect, într-o piesă intitulată „Toți sunt evazioniști”.
Nu putem identifica adevărații evazioniști? Nicio problemă: mai bine presupunem că sunt toți! Facem reguli mai aspre pentru toți, ca să nu mai scape nimeni.
Nici nu mai contează că sistemul informatic abia funcționează, important este că regulile sunt acolo, „sculptate” în „piatra digitală” a ministerului.
Acest circ birocratic se vrea a fi soluția pentru a umple vistieria statului, dar asfixiază antreprenorii, profesioniștii contabili și inovația.
România nu are nevoie doar de instrumente digitale, ci de o mentalitate digitală la conducerea executivă a autorității care elaborează legislația fiscală”, a transmis Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, într-o postare pe Facebook.
OUG privind e-TVA e intens criticată
Amintim că Guvernul a aprobat procedurile pentru implementarea decontului precompletat RO e-TVA.
„Decontul precompletat va conţine date şi informaţii privind operaţiunile economice declarate de către persoanele impozabile şi transmise în sistemele informatice ale ANAF. Vorbim despre un instrument digital integrator al datelor şi informaţiilor conţinute în aceste sisteme informatice care să contribuie la prevenirea completării eronate a decontului de TVA. Adoptarea unui astfel instrument a rezultat şi din dialogul constant pe care l-am cu mediul de afaceri, care a solicitat explicitarea modului în care administraţia fiscală utilizează datele aflate la dispoziţie. Cât despre introducerea obligativităţii e-Factura în regim B2C, ne va ajuta tot în această privinţă, pentru a avea o imagine cât mai exactă în decontul precompletat RO e-TVA”, a explicat ministrul Finanțelor, Marcel Boloş, într-un comunicat.
Numai că experții în domeniu susțin că ordonanța e greșită, proiectul nu a fost testat suficient pentru a împiedica erorile posibile, iar munca de verificare a fost mutată de la ANAF la contabilii firmelor.