Consumul populației a fost motorul principal al economiei în 2024, potrivit BNR, dar acum, România se pregătește de recesiune

Consumul populației a fost motorul principal al economiei în 2024, potrivit BNR, dar acum, România se pregătește de recesiune

Datele recente prezentate de Banca Națională a României (BNR) și Institutul Național de Statistică (INS) conturează o imagine contrastantă a economiei românești. Deși Produsul Intern Brut (PIB) al țării a revenit pe plus în al doilea trimestru al anului 2024, stagnarea din trimestrul al treilea și perspectivele de creștere marginală pe termen scurt pun sub semnul întrebării sustenabilitatea redresării economice.

Consumul populației a fost motorul principal al economiei în 2024

Mai grav, economia rămâne dependentă de creșterea consumului, alimentată de majorările legislative ale veniturilor, într-un context marcat de scăderea investițiilor și a exporturilor, arată Economica.net.

Conform BNR și INS, consumul populației a fost motorul principal al economiei în 2024. Creșterile salariale și majorările pensiilor dictate prin lege au alimentat cheltuielile gospodăriilor, contracarând parțial scăderea altor componente economice.

„Membrii Consiliului au observat că datele statistice revizuite indică o creștere cu 0,3 la sută a activității economice în trimestrul II 2024, după o comprimare cu 0,4 la sută în precedentele trei luni, evoluție ce implică o restrângere mai evidentă a excedentului de cerere agregată la mijlocul anului curent comparativ cu cea anticipată”, se arată în minuta BNR.

Totuși, această dinamică pozitivă ascunde vulnerabilități semnificative. Investițiile și exporturile, indicatori care reflectă tendințele din producție, sunt în declin.

„Consumul gospodăriilor populației și-a accelerat însă puternic creșterea, inclusiv în termeni anuali, în timp ce formarea brută de capital fix a cunoscut o evoluție de sens opus, iar exportul net și-a mărit substanțial impactul contracționist, limitând creșterea dinamicii anuale a PIB la 0,9 la sută în trimestrul II, după descreșterea la 0,5 la sută în intervalul precedent”, explică BNR.

O componentă critică a PIB, formarea brută de capital fix, a scăzut constant în ultimele trimestre. INS definește acest indicator drept achizițiile de imobilizări corporale sau necorporale realizate de producătorii rezidenți.

Declinul acestuia sugerează că firmele au așteptări negative în privința producției și vânzărilor. Mai mult, reducerea investițiilor afectează potențialul de creștere economică pe termen lung.

Piața muncii din România dă semne de contracție, un alt semnal de alarmă pentru economie. „În ceea ce privește piața muncii, membrii Consiliului au apreciat că tensiunile de pe piață sunt încă ridicate, dar pe o tendință ușoară de atenuare, făcând referiri la evoluția aproape stagnantă a efectivului salariaților din economie din iulie-august, acompaniată de mărirea ratei șomajului BIM la 5,5 la sută în trimestrul III”, arată BNR. Scăderea intențiilor de angajare și stagnarea numărului de salariați indică o diminuare a activității economice, cu efecte negative asupra consumului viitor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:29 - Adrian Țuțuianu: Noi am mai avut contestații pe alegeri, totdeauna după turul 2. Trebuie să lăsăm instituțiile statului să aibă grijă de ceea ce înseamnă evoluțiile democratice ale acestei țări (VIDEO)
10:09 - Jeff Bezos finanțează dezvoltarea unui vaccin care ar putea stopa poluarea produsă de vaci
10:04 - Un monument vechi din secolul XIX a fsot restaurat în Timișoara și scos la vânzare pentru 5 milioane de euro
10:02 - Diana Șoșoacă: Călin Georgescu a venit ca o cometă. Eu sunt considerată regina TikTok și dețin recordul la social media / Decizia CCR – depinde dacă judecătorii primesc ordin de la Biden sau de la Trump (VIDEO)
09:56 - Noul primar al unei comune este acuzat că ”a dat-o de pereți” pe fosta primăriță
09:47 - Pentru a juca rolul Mariei Callas, Angelina Jolie a trebuit să învețe tehnici noi de respirație. Când apare filmul pe platforma Netflix
09:35 - Norvegia reconsideră ideea aderării la Uniunea Europeană. Ultimul referendum pe această temă a avut loc acum 30 de ani
09:35 - Diana Șoșoacă: Lasconi, pe lângă că este cu un IQ foarte jos și face de râs sexul feminin, este și o reprezentantă a satanismului / Turul 1 de la prezidențiale e lovit de nulitate absolută (VIDEO)
09:25 - Filmarea persoanelor în toalete publice sau cabine de probă ar putea fi pedepsită cu închisoare de până la 6 luni
09:19 - Augustin Zegrean: CCR poate să dispună repetarea alegerilor, nu reluarea, nu refacerea. Aceiași competitori vor participa încă o dată / Nu ar fi nicio tragedie. Au mai fost cazuri în Europa, chiar recente (VIDEO)