Consultantul fiscal Gabriel Biriș urmează să ocupe un post de secretar de stat în Ministerul Finanțelor. Anunțul a fost făcut chiar de Biriș, precizând că domeniul pe care va lucra va fi cel al fiscalității.
„Confirm faptul că mi s-a propus să preiau funcția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor. Am avut o discuție cu cei din minister și am agreat un anumit mod de acțiune, de lucru. În momentul de față, aștept numirea. Decizia din partea mea este luată, la fel și din partea celor care mi-au propus. Există niște proceduri administrative până se va concretiza numirea mea în funcția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor și de director la Direcția de fiscalitate”, a afirmat Biriș, conform profit.ro
Biriș este de părere că investițiile în România sunt la minime istorice și că este nevoie urgent de stimularea acestora.
La începutul lunii octombrie, acesta declarata că în Codul Fiscal sunt dezechilibre majore între ANAF și contribuabili.
„Drepturile noastre vor continua să scadă în condițiile în care vedem un apetit mare pentru abuz atât din partea inspectorilor fiscali, cât și a nou-înființatei Direcții Antifraudă”, a mai spus Biriș.