România şi-a îmbunătăţit legislaţia şi capacitatea de a îngheţa şi confisca averile ilicite, se arată într-un raport publicat marţi de Consiliul Europei.
Acesta atrage însă atenţia că sistemul financiar este vulnerabil în faţa fenomenului spălării banilor.
„România şi-a îmbunătăţit cadrul legal şi capacitatea de a îngheţa şi confisca averile ilicite. Cu toate acestea, instituţiile de aplicare a legii trebuie să desfăşoare, de o manieră proactivă, anchete financiare simultan cu investigarea faptelor penale prin intermediul cărora se generează venituri ilegale”, se arată în raportul realizat de Comitetul de Experţi pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a Spălării Banilor şi Finanţării Terorismului al Consiliului Europei (MONEYVAL).
„Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor respectă, în linii mari, standardele internaţionale, iar numărul de investigaţii, puneri sub acuzare şi condamnări a crescut. Sunt necesare măsuri suplimentare pentru consolidarea implementării delictului de spălare de bani şi pentru soluţionarea deficienţelor structurale în ceea ce priveşte procesele judiciare şi aplicarea legii”, se mai arată în raportul Consiliului Europei.
Experţii europeni atrag atenţia că sistemul financiar din România prezintă „o vulnerabilitate semnificativă” în faţa fenomenului spălării banilor, motiv pentru care detectarea de către autorităţile române a practicii ilegale a transportului „fizic” transfrontalier al sumelor de bani de către curieri ridică „preocupări serioase”.
Totodată, MONEYVAL îşi manifestă îngrijorarea faţă de „eficienţa şi consecvenţa acţiunilor de supraveghere în ceea ce priveşte spălarea de bani şi finanţările grupărilor teroriste”.
Documentul arată că sunt necesare „eforturi suplimentare” astfel încât activitatea mecanismului naţional de coordonare în domeniu să devină eficientă, mai ales în privinţa cooperării la nivel internaţional.
Raportul a fost realizat în urma celei de-a patra vizite de evaluare în România, efectuată de experţii Consiliului Europei în perioada 27 mai – 1 iunie 2013.