Cu doar trei săptămâni înainte ca termenul de finalizare a preluării CFR Marfă să expire, Grupul Feroviar Român, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a notificat încă tranzacția la Consiliul Concurenței.
În hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, se prevede ca finalizarea tranzacției să aibă loc la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, și anume pe data de 15 octombrie.
Până la acel termen, Gruia Stoica mai are de achitat 202 milioane de euro.
Gruia Stoica mai este obligat prin aceeași Hotărâre de Guvern ca finalizarea tranzacției va fi realizată sub condiția încheierii unui contract de escrow în termnen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare de acțiuni. Contractul a fost semnat pe 2 septembrie. Astfel, Gruia Stoica mai are la dispoziție doar o săptămâna pentru semnarea acestui contract escrow. În plus, în termen de două zile de la încheierea contractului escrow, trebuie să plătească suma de 90.498.000 lei, reprezentand 10% din prețul de cumpărare, scrie Hotnews.
Însă, în ciuda acestor termene care se apropie, Gruia Stoica nu a notificat Consiliul Concurenței pentru a obține un aviz, proces care poate dura și cinci luni.
Gruia Stoica a promis că va trimite notificarea în termen de 10 zile din momentul semnării contractului, lucru care nu a avut loc.