UPDATE // Șapte mari companii, printre care Carrefour, Auchan, Cora și Pepsi, amendate cu aproape 19 milioane de euro pentru FIXAREA PREȚURILOR. Lista completă a firmelor sancționate // Reacția Cora
UPDATE:Între timp a apărut şi reacţia unuia dintre retaileri. Cora a anunţat că are de gând să conteste decizia în instanţă, imediat ce vor primi motivarea, şi a negat acuzaţiile aduse.
„Cora aşteaptă motivarea deciziei Consiliului Concurenţei pentru a analiza argumentele autorităţii de concurenţă şi îşi rezervă dreptul de a contesta decizia în instanţă. Respingem categoric acuzaţiile Consiliului Concurenţei care a luat această decizie fără o minimă analiză economică, deşi regulile de concurenţă nu pot fi aplicate în absenţa identificării şi evaluării realităţilor economice. La dosarul de investigaţie nu există nicio dovadă din care să reiasă că societatea noastră ar fi săvârşit fapta anti-concurenţială pretinsă de Consiliul Concurenţei”, au declarat reprezentanţii Cora, potrivit B1 TV.
Consiliul Concurenței a amendatșapte companii cu aproximativ 18,8 milioane de euro, în cadrul investigației privind fixarea prețurilor între retailerii Auchan, Cora și Carrefour și furnizorii acestora, în perioada 2010-2016.
Carrefour România SA a beneficiat de o reducere a pedepsei pentru că și-a recunoscut fapta.
Banii vor ajunge la bugetul de stat.
Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un pret fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorul final. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.
Companiile sancționate sunt:
1. Auchan Romania SA 36.563.004 lei (7,84 milioane euro)
2. Carrefour România SA 26.995.645 lei (5,79 milioane euro)
3. Romania Hypermarche (Cora) SA 12.410.834 lei (2,66 milioane euro)
4. Quadrant-Amroq Beverages SRL 5.984.053 lei (1,28 milioane euro)
5. Star Foods EM SRL 3.930.920 lei (843.599 euro)
6. Strauss România SRL 1.785.767 lei (383.236 euro)
7. Nelson Prod SRL 43.113 lei (9.252 euro)
Companiile sancționate pot ataca decizia la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile.