Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă încălcare a regulilor de concurență pe piața comercializării produselor și serviciilor turistice, se arată într-un comunicat al instituției. Ancheta a fost demarată după ce, pe Platforma avertizorilor de concurență, a fost primită o sesizare anonimă.
Astfel, au fost efectuate inspecții inopinate la sediile și/sau punctele de lucru ale mai multor companii active pe piața serviciilor turistice. Potrivit unor surse din piață, citate de Hotnews, au fost făcute verificări la sediul ANAT și la agenții din boardul ANAT, atât din București cât și din țară. Paralela 45, Paravion, Eximtur, Christian Tour, Perfect Tour, Happy Tour, Danubius Travel, Europabus, Mareea, Amarino, Eurolines și Klever Travel se numără printre agențiile la care au fost făcute inspecții.
Potrivit comunicatului citat, Consiliul Concurentei suspectează agențiile de turism că își coordoneaza politicile comerciale cu scopul de a impune un nivel minim de preț de vânzare a produselor turistice și/sau pachetelor de servicii turistice și al menținerii unui status-quo pe piață, începând cu anul 2013. Autoritatea română de concurență analizează documentele ridicate în urma verificărilor.
Consiliul Concurenței subliniază că inspecțiile inopinate sunt o etapa preliminară în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurențial și nu reprezintă o antepronunțare a Consiliului Concurenței în ceea ce privește vinovația companiilor investigate și nici în ceea ce privește rezultatul final al investigației declanșate.