Consiliul Concurenţei a fost sesizat în legătură cu o eventuală poziţie de monopol a Holzindustrie Schweighofer
Consiliul Concurenţei a fost sesizat, vineri, cu privire la o posibilă poziţie de monopol pe achiziţiile de masă lemnoasă a firmei Holzindustrie Schweighofer, informează Mediafax.
Plângerea a fost depusă de secretarul de stat al Ministerului Energiei, Intreprinderilor Mici şi Mijlocii, Cătălin Baciu.
„Oamenii de afaceri din industria lemnului au dorit să aducă în atenţia autorităţilor o eventuală poziţie de monopol pe achiziţiile de masă lemnoasă ocupată de firma Holzindustrie Schweighofer, fapt ce ar aduce atingere justei concurenţe în domeniu. Urmare a celor semnalate, domnul Secretar de Stat Cătălin Beciu a înaintat în regim de urgenţă către Consiliul Concurenţei o solicitarea de punct de vedere în acest caz particular”, se arată într-un comunicat al ministerului.
Ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu a anunțat joi că ministerul pe care îl conduce a declanșat un control la Holzindustrie Schweighofer privind legalitatea achiziţionării de către companie a materialului lemnos tăiat din păduri. (Detalii AICI)