Comuna Jucu, în ”epoca post-Nokia”: Două baze sportive în paragină, în detrimentul canalizării şi a iluminatului public

Publicat: 08 05. 2017, 15:36

Comuna clujeană Jucu a devenit foarte cunoscută în urmă cu zece ani, când compania Nokia și-a mutat o fabrică în localitate. Visul frumos pentru localitatea devenită ”vedetă” în România s-a terminat în 2011, când compania finlandeză a decis să plece de la Jucu. Astfel, potrivit Adevărul, administraţia locală a rămas cu asfaltarea şi canalizarea neterminate, iluminatul public pe drumul naţional aferent nu există. Totuși, primarul s-a gândit să investească averi în două baze sportive care sunt acum în paragină.

În cei patru ani de ”epocă Nokia”, în Jucu s-au contruit un dispensar și o școală și au început lucrările la două baze sportive. Una dintre ele a fost terminată la sfârșitul anului 2011 și se află în satul Jucu de Mijloc, de unde provenea primarul Dorel Pojar, cel care a condus comuna din 2007 şi până în 2016.

„E o investiţie de peste 1 milion de euro şi banii sunt din bugetul local, dar şi de la Consiliul Judeţean. Pe lîngă biserici, discoteci, e nevoie şi de sport, chiar dacă unii săteni cred că Jucu n-are nevoie acum de stadion!”, declara, în 2011, primarul Dorel Pojar. Ulterior, suma a crescut trepat, așa încât astăzi Pojar susţine că investiţia ar fi fost de fapt de circa 2 milioane de euro.

Este vorba despre un complex sportiv întins pe o suprafaţă de mai multe hectare. Stadionul urma să aibă o capacitate de 4.700 de locuri, dintre care 1.000 în tribune acoperite. Nocturnă de 1.400 de lucşi, vestiare, sală de forţă, saună, bazin de recuperare, salon VIP, zonă destinată presei, terenuri de tenis, terenuri sintetice, parc de joacă pentru copii. 60 de locuri de parcare pentru maşini şi trei pentru autocare vor fi, de asemenea, amenajate. De asemenea, vor exista zone pentru odihnă, dotate cu foişoare, mese şi bănci, care vor oferi o panoramă spre Lunca Someşului.

Nici plecarea Nokia din localitate și nici faptul că oamenii au atras atenția asupra faptului că străzile din Jucu nu sunt asfaltate și lipsește canalizarea și iluminaul public de pe DN1 nu l-au făcut pe primar să renunțe la proiectul ambițios.

Azi Jucu Arena constă într-un teren de fotbal dotat cu tot ce-i trebuie, mai puţin tribune şi o construcţie la roşu abandonată de câţiva ani. Au rămas, însă doar pe hârtie, şi simulările spectaculoase arhitecţilor care au întocmit planul. Nota de plată pentru comunitate: 1.624.000 de lei. În total, cele două baze sportive, atât cât au fost ele construite până astăzi, au costat aproape 2 milioane de lei (438.000 de euro), potrivit jurnaliștilor de la Adevărul.

„Noi ne axăm pe altceva: comuna are nevoie de utilităţi, în primul rând ne lipsea canalizarea şi asta vrem să facem. Anul acesta vom semna proiectul pe fonduri europene pentru canalizare în Jucu de Jos, sunt primii banii europeni care vor veni în comună”, susține noul primar Valentin Pojar.

„Noua conducere a refăcut planul şi estimez că ar mai trebuie vreo 600.000 de euro investiţi pentru finalizarea tribunelor, finisarea construcţiei şi alte amenajări. Eu am cheltuit maximum 300.000 de euro pentru Jucu Arena”, a spus, la rândul său, fostul primar.