Companiile vor plăti contribuții similare pentru anagajații cu contracte de activități declarate independente, dacă potrivit acordului este stipulată și o clauză de exclusivitate sau dacă persoana are și contract de muncă cu anagajatorul respectiv, ca și în cazul salariaților cu carte de muncă, potrivit unui proiect de ordonanță promovată de Ministerul Finanțelor, potrivt Mediafax.
„În cazul în care între plătitorul de venit şi persoana fizică există încheiat un contract individual de muncă, precum şi un contract/raport juridic pe baza căruia se desfăşoară o activitate independentă aceasta va fi reconsiderată de către autorităţile fiscale ca activitate dependentă”, se arată într-un proiect de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal.
Reprezentanții ANAF au explicat că noile prevederi se vor aplica și în cazul în care anagajatul are contract de muncă la o companie dintr-un grup și un contract de prestări servicii independente cu același grup, în cazul activităților similare.
„Dacă sunt aceleaşi activităţi, atunci acţiunea trebuie tratată unitar, indiferent dacă un contract este pe o firmă, iar celălalt pe alta”, a spus un oficial al ANAF. Mențiunea specialiștilor Fiscului vine în condițiile în care documentul nu precizează expres o asemenea situație.
Documentul condiționează încadrarea drept independentă a unei activități de posibilitatea de a presta acest gen de serviciu pentru mai mulți beneficiari concomitent.
Potrivit proiectului persoana care desfășoară o activitate independentă trebuie să beneficieze de libertatea de a-și stabili parametrii desfășurării activității, incluzând programul de lucru și locul în care lucrează. Activitatea se va putea desfășura și cu personalul angajat de beneficiar, nu doar cu acesta.
Întrega bază materială necesară pentru activitate trebuie să fie pusă la dispoziție de către beneficiar, persoana care prestează serviciul contribuind strict cu capacitatea fizică sau intelectuală.
În situația în care fiscul reconsideră o cativitate independentă, venitul realizat este considerat asimilat salariului și supus regulilor de impozitare prevăzute de Codul Fiscal pentru veniturile din salarii și prevederilor referitoare la activitățile dependente.