Compania Lukoil România, urmărită penal într-un dosar de evaziune fiscală
Compania Lukoil România este urmărită penal alături de 14 persoane într-un dosar de evaziune fiscală de 9 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă al DIICOT. Cinci persoane au fost reținute până acum.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2009-2010, suspecții s-au constituit în patru grupuri infracţionale organizate în scopul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Prejudiciul cauzat în dauna bugetului statului este în valoare de 9.139.242 de lei, reprezentând T.V.A. de plată şi impozit pe profit.
Redăm, mai jos, comunicatul integral al DIICOT:
La datele de 13.09.2017 şi 14.09.2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Matei Eugen, Gherghel Amalia, Ceban Sergiu, Tirla Călin şi Izvernari Dănuţ Nelu, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală.
În fapt s-a reţinut că în perioada 2009-2010, inculpaţii Matei Eugen, Gherghel Amalia, Ceban Sergiu, Tirla Călin, Izvernari Dănuţ Nelu, Negru Dumitru Florin, Mazâlu Petru, Mara Bogdan Marius, Novăcescu Gheorghe Tony, Vasile Angelica, Şinca Valentin, Gorea Florentin şi Slevoacă Cristina s-au constituit în patru grupuri infracţionale organizate în scopul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prin crearea unui circuit fictiv de achiziţie şi livrare de bitum rutier cu provenienţă VAYA LTD Bulgaria şi LUKOIL NEFTOCHIM BOURGAS AD Bulgaria, în sensul interpunerii scriptice a unor societăţi comerciale care s-au sustras în această modalitate de la plata TVA-ului aferent şi a impozitului pe profit.
Membrii grupului au fost sprijiniţi în activitatea infracţională de către S.C. LUKOIL ROMÂNIA S.R.L. prin reprezentantul legal suspectul T. C., în sensul interpunerii pe circuitul de livrare a mărfii a unei societăţi comerciale din Marea Britanie.
Prejudiciul cauzat în dauna bugetului statului este în valoare de 9.139.242 de lei, reprezentând T.V.A. de plată şi impozit pe profit.
Procurorii DIICOT– Serviciul Teritorial Bacău împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi a celor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate din Bucureşti, Bacău,Timişoara, Suceava, Iaşi, Ploieşti şi Piteşti au efectuat un număr de 23 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele menţionate.
Tribunalului Bacău a dispus măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii Matei Eugen, Gherghel Amalia, Ceban Sergiu, Tirla Călin şi Izvernari Dănuţ Nelu.
Faţă de inculpaţii Negru Dumitru Florin, Mazâlu Petru, Mara Bogdan Marius, Novăcescu Gheorghe Tony, Vasile Angelica, Şinca Valentin, Gorea Florentin şi Slevoacă Cristina, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău au dispus măsura preventivă a controlului judiciar.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.