Compania aeriană Carpatair a solicitat şi obţinut joi intrarea în insolvenţă cu intenţia de a urma un proces de reorganizare judiciară.
Compania motivează decizia prin daunele de 30 de milioane de euro, provocate de litigiile cu Aeroportul Timişoara, având ca obiect activităţi anticoncurenţiale.
„Cauzele unei astfel de decizii sunt legate în principal de existenţa unor litigii împotriva Aeroportului Timişoara având ca obiect activităţi anticoncurenţiale investigate în prezent de Comisia Europeană, dar şi de instanţele şi autorităţile naţionale, daunele estimate depăşind 30 de milioane de euro”, potrivit reprezentanţilor Carpatair, citate de Mediafax.
În cursul procesului de reorganizare, compania va continua o activitate comercială normală, iar conducerea companiei va fi asigurată de actuala echipă de management condusă de Nicolae Petrov, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat.
Pentru perioada rămasă din sezonul de iarnă, până la sfârşitul lunii martie 2014, programul de operare a fost redus, menţinându-se zborurile profitabile.
Principalii acţionari ai companiei Carpatair, înfiinţată în anul 1999, sunt un grup de oameni de afaceri elveţieni.