Compania auto Tata Motors, investiții la Cluj – Napoca

Compania auto Tata Motors, investiții la Cluj – Napoca
Foto: bloombiz.ro

Constructorul auto indian Tata Motors ar putea investi în Parcul Industrial Tetarom III din comuna clujeană Jucu, informează Mediafax. Conform sursei citate conducerea consiliului județean ar fi avut deja o întâlnire cu reprezentanții grupului în acest sens.

“Este vorba despre o investiţie pe care compania respectivă o analizează, nefiind luată o decizie. Vorbim de o tatonare a judeţului nostru pentru o investiţie a companiei în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Acesta a menționat că investiția ar fi în valoare de câteva zeci de milioane de euro. Parcul Industrial Tetarom III din Cluj găzduiește deja o investiție masivă în România, respectiv fabrica Nokia.

Oficialul a precizat că există interes pentru noi afaceri în județ din partea mai multor investitori străini.

Tata Motors deține 60% din piața de camioane și autobuze din India, aceasta find cea de-a cincea piață ca mărime din lume.

Cea mai recentă mișcare a indienilor pe piața auto a fost în 2008 când au cumpărat mărcile Jaguar și Land Rover de la Ford pentru 2,3 miliarde de dolari.

Tata Motors a uimit piața auto lansând cea mai ieftină mașină din lume, Nano, care putea fi cumpărată la acel moment la un preț de 2,200 de dolari.

Lansarea Nano

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:30 - Papa Francisc a decis să renunțe la o parte dintre vechile ritualuri funerare. Cum își dorește să fie înmormântat Suveranul Pontif
23:27 - O fetiță a fost bătută de mama ei cu un prelungitor. Cine a raportat cazul
23:18 - Ciucă: Aţi văzut câtă disperare? Eu, care n-am fost în politică, am devenit inamicul numărul 1. Cei care mă atacă nu au decât, eu mă duc acăsică şi pun capul liniştit pe pernă
22:59 - Preparatele moderne și tradiționale la Târgul de Crăciun din Sibiu. Cât costă ciocolata Dubai
22:55 - Ciolacu: Mînzatu a fost validată ca vicepreşedinte al Comisiei Europene. Din păcate, unii din țară au uitat că la Bruxelles suntem toți români, că trebuie să tragem pentru România indiferent de ideologie
22:34 - O specie de prădător, fără dușmani naturali, face prăpăd în Delta Dunării. Localnicii sunt devastați de pierderile suferite
22:26 - Alarma dată de un bărbat din Ploiești duupă ce vecinii nu au răspuns la ușă. Ce au găsit polițiștii
22:25 - Drulă, despre vila pentru Iohannis: Are 1.200 mp. Cine locuiește în 1.200 mp?? Iar renovarea costă 9 milioane de euro, aproape cât tot bugetul RAAPPS pe un an (VIDEO)
22:06 - Ce spune Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei. „Ei sunt conștienți că vor primi o armă nucleară ca lovitură împotriva lor”
22:01 - Cătălin Drulă: „Toată lumea confirmă că acolo sus, aproape de turul 2, este Elena Lasconi. Oamenii chiar au devenit foarte interesați. Își dau seama că nu vor o finală Ciolacu-Simion” (VIDEO)