Comisia Europeană, sesizată de șapte state membre UE, printre care și România, cu privire la salariul minim din Germania

Comisia Europeană, sesizată de șapte state membre UE, printre care și România, cu privire la salariul minim din Germania
Foto: ziaruldeconstanta.ro

Comisia Europeană a fost sesizată de mai multe ţări membre UE, printre care şi România, după ce autorităţile germane au decis că noua lege privind instituirea unui salariu minim se aplică şi transportatorilor străini pe perioada tranzitării teritoriului Germaniei, informează site-ul polonez thenews.pl.

Guvernul german a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2015, să fie instituit un salariu minim, de 8,50 de euro pe oră, măsură care îi vizează și pe transportatorii străini pe perioada în care şoferii firmelor de transport tranzitează teritoriul Germaniei. Totodată, firmele străine care nu plătesc acest salariu minim şoferilor riscă o amendă de 30.000 de euro.

Astfel, Polonia, România, Ungaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Marea Britanie au sesizat executivul european din cauza diferenţelor mari în ceea ce priveşte salariul minim aplicat de statele UE.

Comisia Europeană a solicitat explicaţii din partea Guvernului german, apreciind că decizia autorităţilor de la Berlin ar putea încălca legislaţia europeană. De partea sa, executivul german consideră că aplicarea legii salariului minim inclusiv pentru şoferii care tranzitează Germania este permisă de legile UE.

Germania are la dispoziţie 30 de zile pentru a da un răspuns Comisiei Europene.

În Polonia, salariul minim brut este de 1,750 de zloţi (400 de euro), în timp ce în România salariul minim este, de la 1 iulie 2014, de 5,357 lei pe oră.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)