Comisia Europeană se pregătește să ia măsuri dure împotriva Ungariei dacă guvernul de la Budapesta nu ajunge va modifica legislația bancară, metoda de numire în funcție a judecătorilor și modelele de administrare a datelor, scrie Reuters.
O decizie în acest sens este așteptată în cursul zilei de marți, după întrunirea Comisiei.
Executivul UE amenințase încă de săptamâna trecută că va soma Ungaria.
Comisia a criticat în numeroase rânduri noua lege a băncii central ungare, care îi permitepremierului Viktor Orban să numească un nou guvernator al băncii central, să aleagă consilierii, să extindă numărul membrilor Consiliului de Politică Monetara și să creeaze postul de al treilea vicepreședinte. Potrivit Comisiei, legea violează tratatele UE.
Drept urmare, CE a avertizat guvernul de la Budapesta că este nevoie de un compromis pentru a beneficia de o nouă tranșă de bani de la FMI, în condițiile în care economia ungară stagnează și investitorii și-au pierdut încrederea.
Termenul limita pentru primul-ministru Viktor Orban pentru a se conforma acestui ordin nu va fi permisiv. Mai mulți comisari vor sa acorde un termen de o luna.
„Vom folosi toate puterile noastre pentru a ne asigura că Ungaria respectă normele Uniunii Europene”, a avertizat săptamâna trecuta, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso la o conferință de presa la Copenhaga.
Cu doar câteva zile în urmă, ministrul de Externe ungar a anunțat că guvernul este dispus să modifice controversata lege.