Comisia Europeană investighează modul în care au fost șterse datoriile Oltchim

Publicat: 08 04. 2016, 14:40
Foto:petitieonline.com

Comisia Europeană a deschis o anchetă pentru a afla dacă au fost respectate normele UE privind ajutoarele de stat atunci când autoritățile române au anulat datoriile Oltchim și au continuat aprovizionarea acesteia de către întreprinderi de stat, în ciuda situației financiare tot mai precare.

"În urma dificultăților economice întâmpinate de societatea Oltchim și a anulării datoriilor publice ale acesteia, trebuie să verificăm dacă un creditor privat ar fi acceptat să acționeze în același mod. Datorită recentei sale reorganizări, situația financiară a Oltchim s-a îmbunătățit, iar România speră să găsească un nou investitor. Obiectivul nostru este de a facilita un viitor sustenabil al activităților economice ale acestei societăți, care să nu mai necesite un sprijin suplimentar din partea guvernului”, a declarat comisarul european Margrethe Vestager, responsabil de politica în domeniul concurenței, potrivit Agerpres.

Oltchim a fost declarată insolventă în ianuarie 2013. De atunci, a trecut printr-un proces de reorganizare, vizând plata datoriilor anterioare din încasările pentru o viitoare privatizare. Având în vedere faptul că prețul de vânzare estimat în eventualitatea unei privatizări nu ar acoperi întreaga datorie, creditorii publici ai Oltchim au acceptat anulări totale sau considerabile ale datoriilor.

"Comisia va examina în special: acumularea datoriilor față de Autoritatea română pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS); anulările de datorii de către AAAS și diferite întreprinderi de stat în cadrul planului de reorganizare a Oltchim elaborat de administratorul judiciar; sprijinul acordat Oltchim de două societăți de stat (CET Govora și Salrom) care, în ciuda deteriorării situației financiare a Oltchim, au continuat să aprovizioneze Oltchim cu energie electrică, abur și soluții saline", se arată într-un comunicat.