Comisia Europeană a alocat 100 milioane euro României pentru a combate șomajul în rândul tinerilor
Comisia Europeană a alocat României circa 100 milioane euro în cadrul Youth Employment Initiative pentru a combate șomajul în rândul tinerilor, se arată într-un comunicat al CE.
Youth Employment Initiative este un program în valoare de 3 miliarde de euro, alocate ţărilor cu regiuni în care peste 25% dintre tineri nu au un loc de muncă sau nu sunt încadraţi în sistemul de învăţământ.
România trebuie, la rândul său, să aloce din Fondul Social European cel puțin aceeași sumă pentru a reduce șomajul în rândul tinerilor.
Austria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Luxemburg, Malta şi Olanda nu vor primi bani în cadrul acestui program.
Comisia Europeană a mai stabilit că România trebuie să aloce pentru Fondul Social European cel puţin 30,8% (4,77 miliarde de euro) din fondurile de coeziune, în exerciţiul bugetar 2014-2020.