Coeure: BCE va furniza lichidități elenilor atât timp cât rămân solvabili și au suficiente garanții

Coeure: BCE va furniza lichidități elenilor atât timp cât rămân solvabili și au suficiente garanții
Foto: centralbanking.com

Banca Centrală Europeană va furniza lichidități elenilor, atât timp cât rămân solvabili și au suficiente garanții, spune unul dintre membrii Consiliului guvernatorilor BCE, Benoit Coeure.

Acesta susține, potrivit Agerpres, că impunerea unor controale asupra capitalului nu este „o ipoteză de lucru”, iar o posibilă returnare a profiturilor înregistrate de pe urma obligațiunilor elene achiziționate în timpul perioadei de vârf a crizei datoriilor depinde de încheierea analizei pacheteluo de asistență financiară acordat Greciei.

„În ultimele zile au existat progrese semnificative privind calitatea discuțiilor cu UE, BCE și FMI, iar aceste evoluții reprezintă o bază importantă pentru finalizarea cu succes a negocierilor”, a declarat Coeure.

La începutul acestui an, BCE a încetat să mai accepte obligațiuni grecești pentru creditele acordate băncilor comerciale, ba chiar a majorat plafonul liniei de finanțare de urgență la 74 miliarde de euro.

Acest lucru presupune că Banca Centrală a Greciei este responsabilă de finanțarea băncilor grecești. În mod normal, băncile grecești își asigură nevoia de lichiditate de la BCE, însă rezultatele alegerilor parlamentarea anticipate din luna ianuarie a acestui an le-a afectat lichiditatea prin creșterea numărului retragerilor de depozite.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`