Codul Silvic şi uscăciunile lui: Legea este înţesată cu hibe ce ar putea afecta grav pădurile și economia României
Legea care prevede modificarea Codului Silvic, retrimisă Parlamentului spre reexaminare de către preşedintele Klaus Iohannis, este înţesată cu hibe ce ar putea afecta grav pădurile Românie, economia și societatea, se arată într-o analiză a jurnaliștilor de la Adevărul.
În prezent, există aproximativ 540.000 de hectare de păduri proprietate a persoanelor fizice, cu suprafaţă sub 10 hectare, având peste 300.000 de proprietari.
Conform sursei citate, completarea articolului 20 din Legea 46/2008, prin introducerea unui alineat nou (1¹), este poate cea mai criticată modificare adusă Codului Silvic. Astfel, se prevede aici că „întocmirea de amenajamente silvice este obligatorie pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 hectare“. Mai exact, obligativitatea nu intervine şi în cazul proprietarilor de păduri mai mici de 10 hectare. Amenajamentul reprezintă un sistem de măsuri pentru organizarea exploatărilor forestiere, cuprinzând refacerea, ameliorarea, mărirea fondului forestier, protecţia şi exploatarea lui raţională.
Cu alte cuvinte, liber la tăierea pădurilor mici.
O altă problemă este la articolul 60 din Codul Silvic (46/2008). Aici se introduc două noi alineate (4 şi 5), iar la litera f) de la alineatul 5 se prevede că „un operator economic/grup de operatori economici nu poate achiziţiona/procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, stabilit ca medie a ultimilor 3 ani în baza actelor de punere în valoare autorizate la exploatare şi exploatate la nivel naţional“. Iar la litera g) a alineatului 5 se prevede „asigurarea cu prioritate de masă lemnoasă pentru producătorii din industria mobilei din păduri proprietate publică a statului sub formă de lemn fasonat, pe baza necesarului anual estimat; aceştia au drept de preempţiune la cumpărarea de masă lemnoasă, la oferta de preţ şi în condiţii egale de vânzare“.
Prin cele două prevederi menţionate mai sus, iniţiatorii actului normativ au avut în vedere avantajarea (protejarea) operatorilor economici autohtoni, de regulă de mai mici dimensiuni, în detrimentul marilor firme străine străine care au deschis unităţi în România. Astfel, introducerea acestui prag va limita, la un moment dat, (după epuizarea pragului de 30%) accesul unor operatori la licitaţii organizate pentru vânzarea lemnului.
Primii cărora li se va restricţiona accesul la cumpărarea de masă lemnoasă sunt cei care au cumpărat anterior (până la 30% din total) oferind cel mai bun preţ, adică marile grupuri cu putere financiară. Odată excluşi cei care au oferit anterior preţul cel mai bun, rămân în licitaţii cei care oferă preţuri mai mici, astfel că statul elimină un ofertant care poate să-i ofere sume mai mari, adică să-i aducă mai mulţi bani la buget.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului Silvic permite posesorilor de pădure să scoată din fondul forestier până la 250 de metri pătraţi pentru a construi locuinţe sau case de vacanţă şi permite investitorilor imobiliari să ridice construcţii în zona de protecţie de 50 de metri faţă de marginea pădurii.
Mai exact, se poate efectua scoaterea de terenuri din fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice pentru construcţia de locuinţe sau case de vacanţă. Suprafaţa maximă care poate fi scoasă definitiv, incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 de metri pătraţi în cazul proprietăţilor forestiere mai mari de 5 hectare şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 de metri pătraţi, dacă suprafaţa este mai mică de 5 hectare.
Orice scoatere definitivă din fondul forestier trebuie compensată. În acest caz, compensarea se realizează fizic cu un teren care are de cinci ori valoarea terenului care se scoate din fondul forestier naţional, iar suprafaţa lui nu poate fi mai mică decât de trei ori faţă de cea a terenului scos din fondul forestier pentru construcţia casei de vacanţă.
Statul român nu mai are nicio obligaţie în ceea ce priveşte împădurirea. Iniţial, în proiectul adoptat de Senat, suprafaţa pe care statul român se obliga să o împădurească până în 2035 a scăzut de la 2 milioane de hectare la un milion de hectare până în 2030. În varianta adoptată de Parlament, se arată doar că dezvoltarea fondului forestier naţional şi extinderea suprafeţelor de pădure constituie o obligaţie a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi o prioritate naţională şi se realizează prin Programul naţional de împădurire.