Barurile din Centrul Vechi al Capitalei, pline până la refuz în timpul meciurilor de fotbal ale naționalei de tineret: ”Clientul de meci consumă o singură bere pe seară și nu mănâncă nimic”
Meciurile de fotbal ale naționalei de tineret au dublat sau chiar triplat numărul clienților din barurile din Centrul Vechi al Bucureștiului, însă încasările au fost la fel ca în serile obișnuite.
Liviu Mihăescu, administratorul a trei pub-uri din Centrul Istoric, a declarat, pentru profit.ro, oamenii care vin la meci consumă doar o bere, nu mănâncă și pleacă imediat ce se termină partida.
MIHAELA RĂDULESCU S-A DAT DE GOL! O PRACTICA ÎNAINTE SĂ AJUNGĂ CELEBRĂ! AȘA ÎȘI RACOLA CLIENȚII (GALERIE FOTO)
”Încasările din timpul unui meci sunt la fel ca într-o zi de luni – proaste. Clienții nu consumă mai nimic la meciuri, doar se uită la televizor, având senzația că e mai ieftin la cârciumă decât acasă. Clientul de meci nu mănâncă, pentru că pierde fazele, și bea doar o bere în 90 de minute, iar dacă bate România, la final de tot poate riscă o a doua bere. După meci, clientul se ridică, pleacă imediat și ajunge acasă mai repede decât ajung fotbaliștii la vestiare”, a afirmat administratorul pub-urilor.
Pe de altă parte, acesta mai precizează, conform sursei citate, că în cazul în care naționala de fotbal a Angliei joacă un meci și vin turiști englezi în barurile din Centrul Vechi, aceștia stau, în primul rând în picioare, lângă bar, se uită toți la televizor și consumă non-stop.