Florin Cîţu susţine că numirea ministrului Economiei, Niculae Bădălău, interimar la Energie încalcă o directivă europeană privind separarea transportatorilor de energie de producători
Senatorul liberal Florin Cîţu a avertizat, într-o postare pe Facebook, că premierul Viorica Dăncilă este pe cale să ia o decizie care va efecte negative asupra companiilor Transelectrica şi Transgaz.
Mai exact, liberalul arată că odată pusă în practică decizia de a îl numi pe ministrul Economiei, Niculae Bădălău, interimar la Ministerul Energiei după ieşirea ALDE de la Guvernare, deoarece este interzis de către Uniunea Europeană cumularea conducerii şi peste companiile de transport de energie şi peste producătorii de energie.
„Viorica este pe cale sa inchida Translectrica si Transgaz.
Viorica, sa nu zici ca sunt rau.
Astazi incerc sa te ajut pentru ca asa ajut Romania.
Daca inca nu ai trimis lista ministrilor intermari la Cotroceni, ia aminte.
Conform politicii in domeniul energie a UE transpusa in diretive (72/2009, 73/2009) atat pentru gaze cat si pentru energie electrica NU AI VOIE sa-l numesti pe Badalau ministru intermirar la Energie. Repet NU AI VOIE!
Daca o faci incalci cele doua directive UE si atragi procedura de infringement pentru Romania
Transportatorii de energie trebuie sa fie separati de producatorii de energie. In momentul in care l-ai numit pe Badalau interimar la Energie, cele doua companii isi pierd AUTOMAT acreditarile europene.
Ar fi trebuit sa stii ca Badalau deja este sef peste companiile de transport de energie si acum esti pe cale sa-l faci sef peste producatorii de energie. Interzis de UE.”, a scris premierul Viorica Dăncilă pe Facebook.
Acest aspect este prevăzut şi într-o poziţie a Parlamentului European în vederea adoptării Directivei 2009/…/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei 2003/54/CE.
„Separarea efectivă poate fi asigurată doar prin eliminarea stimulării întreprinderilor integrate vertical de a exercita o discriminare asupra concurenţilor în ceea ce priveşte accesul la reţea şi investiţiile. Separarea proprietăţii, care implică desemnarea proprietarului reţelei ca operator de sistem şi independenţa sa faţă de orice interese legate de furnizare şi producere, reprezintă cu certitudine o modalitate eficace şi sigură de soluţionare a conflictului de interese inerent şi de a garanta siguranţa alimentării. Din acest motiv, în rezoluţia sa din 10 iulie 2007 referitoare la perspectivele privind pieţele interne ale gazelor naturale şi ale energiei electrice, Parlamentul European a considerat separarea proprietăţii la nivelul transportului ca fiind instrumentul cel mai eficient de promovare a investiţiilor în infrastructură, într-un mod nediscriminatoriu, precum şi a unui acces echitabil la reţea pentru noii intraţi pe piaţă şi a transparenţei pieţei. În cadrul separării proprietăţii, statelor membre ar trebui să li se solicite să garanteze că aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu au dreptul de a exercita controlul asupra unei întreprinderi de producţie sau de furnizare şi, în acelaşi timp, de a exercita controlul sau vreun drept asupra unui operator de transport şi de sistem sau asupra vreunui sistem de transport. În mod reciproc, controlul asupra unui sistem de transport sau unui operator de transport şi de sistem ar trebui să excludă posibilitatea exercitării controlului sau a unui drept asupra unei întreprinderi de producţie sau de furnizare. Respectând aceste limite, o întreprindere de producţie sau de furnizare ar trebui să poată avea un pachet minoritar de acţiuni în cadrul unui operator de transport şi de sistem sau al unui sistem de transport.”, se arată în punctul 11 al poziţia Parlamentului European.