Citroen România a lansat noul model DS4

Publicat: 30 06. 2011, 13:23
Foto: citroen.ro

Reprezentanţii români ai companiei de automobile franceze Citroen au declarat că a fost lansat în România noul model DS4, disponibil la dealer cu preţuri cuprinse între 19.890 euro şi 27.240 plus TVA, informează site-ul oficial al distribuitorului auto.

Potrivit sursei precizate, Citroen DS4 dispune de cinci versiuni de motorizări, trei pe benzină şi două diesel.

Noul model poate atinge o viteză maximă de 190 de kilometric pe oră. Consumul mixt al maşinii porneşte de la 4,4 litri la sută de kilometric, iar emisiile de dioxid de carbon sunt cuprinse între 114 şi 122 de grame pe kilometru.

Automobilul  este dotat cu şase airbag-uri, sisteme dedicate controlului frânării şi menţinerii vehiculului pe traiectori şi sistem de control al tracţiunii.

În primele 5 luni ale anului curent, în România au fost înmatriculate 241 de automobile Citroen, cu aproape 29% mai puţin faţă de anul trecut.