Cioloș taie din salarii: Reprezentanţii statului din Adunările Generale ale Acţionarilor pierd beneficiile financiare

Cioloș taie din salarii: Reprezentanţii statului din Adunările Generale ale Acţionarilor pierd beneficiile financiare
Foto: gov.ro

Reprezentanţii statului din Adunările Generale ale Acţionarilor pierd beneficiile financiare. Un memorandum al Guvernului propune ca pentru operatorii economici la care statul este acţionar, reprezentarea va fi considerată sarcină de serviciu pentru care nu vor fi plătiţi, informează B1 TV.

Proiectul de lege care va urma să apară în toamna acestui an, trebuie să respecte măsurile propuse în memorandum. Actul normativ va fi conceput de Ministerul Finanţelor Publice împreună cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

Astfel, operatorii economici nu vor acorda membrilor AGA remuneraţii mai mari de 25% din indemnizaţia fixă lunară stabilită pentru directorii generali, pentru fiecare şedinţă şi pentru mai mult de o şedintă într-o lună, condiţia fiind cea de încadrare în prevederile bugetare aprobate.

Măsura a fost luată pentru a avea o practică unitară privind remuneraţiile reprezentanţilor statului, după ce un ordin de ministru a stabilit, în luna februarie a acestui an, că mandatul este acordat cu titlu gratuit pentru reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`