EXCLUSIV // Cifre catastrofale în agricultura din România. Fermierii trag semnalul de alarmă: „Nici seceta din 1946 nu a avut o asemenea anvergură”
Intervalul 2019-2020 a reprezentat o puternică lovitură pentru fermierii români. Culturile au fost grav afectate din cauza secetei. În total, o suprafață de 1.120.540 de hectare calamitate vor fi despăgubite.
Aurelian Penescu, inginer agronom și profesor universitar, subliniază problemele cu care se confruntă fermierii români, o situație fără precedent.
„Foarte mari sunt problemele. Cred că nici în ultimii 50 de ani nu a mai fost așași chiar nici seceta din 1946 nu a avut o asemenea anvergură. Nu a fost ploaie în toamna anului 2019, n-au fost precipitații în primăvara anului 2020, n-au fost precipitații în vara lui 2020 și nici în toamna lui 2020. Nu știu dacă vor fi precipitații în perioada care urmează.
Ploile care au căzut acum, în cantități de 50-60 litri pe metrul pătrat i-au ajutat pe fermieri să semene bruma de rapiță, pe unde a atins ploaia asta. Rapița e scăpată”, a declarat prof. univ. Aurelian Penescu pentru B1.ro.
„Fermierii au ajuns ‘cu cuțitul la gât'”
28.081 de cereri de sprijin pentru culturile afectate de secetă au fost declarate eligibile de plată. Până acum, 27.304 de fermieri au primit despăgubiri în valoare de 833 de milioane de lei, potrivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
„Fondurile de la Guvern îi ajută pe fermieri, pentru că au ajuns ‘cu cuțitul la gât’, pentru că au de achitat o sumedenie de datorii: împrumuturi de la bancă, inputurile, leasingurile. Toate au termene scadente și trebuia Guvernul să le dea un pic mai devreme. Le-au dat acum, cu scop pur electoral. La sfârșit de august, trebuiau să fie în conturile fiecăruia, ca să-și poată face socoteala”, a declarat Aurelian Penescu pentru B1.ro.
Lipsă de unitate în cazul fermierilor
Expertul atrage atenția asupra faptului că și alte fonduri trebuie să mai vină în sprijinul fermierilor și totodată, invocă lipsa de implicare, respectiv de solidaritate dintre organizațiile de profil.
„În același timp, cu această subvenție, trebuia să vină și subvenția pe unitate de suprafață, de la comunitatea europeană. Astea nu știu când vor veni. Federațiile, ligile de profil trebuiau să nu plece de la ușa ministrului până când nu obțineau toate fondurile. Nu prea există unitate în cazul nostru. Seceta asta selectează până și federațiile, și oamenii, și soiurile, și hibrizii, și tehnologiile”, a mai declarat Aurelian Penescu pentru B1.ro.