Christine Lagarde a făcut apel la o implementare fermă a programului de reforme în Ucraina

Publicat: 26 07. 2014, 12:55
Foto: telegraph.co.uk

Directorul General al Fondului Monetar, Christine Lagarde, a făcut apel la o implementare fermă de către autorităţi a programului de reforme, în special a măsurilor aprobate cu echipele Fondului în pofida crizei declanşate de demisia premierului ucrainean, potrivit unui comunicat al FMI, citat de Mediafax.

La sfârşitul lui aprilie, FMI a aprobat o linie de credit de 17 miliarde de dolari Ucrainei şi a dat, la mijlocul lui iulie, un preacord pentru vărsarea unei tranşe de 1,4 miliarde, cu condiţia ca autorităţile să continue să adopte reformele economice cerute de Fond.

Astfel, economia ucraineană ar urma să se contracteze cu 6,5% în acest an din cauza conflictului armat din estul separatist, a anunţat FMI la mijlocul lui iulie, fără să excludă ca un ajutor suplimentar să fie necesar în caz de escaladare.

Demisia premierului Arseni Iaţeniuk a aruncat Ucraina în incertitudine politică, în contextul în care ţara este afectată de o insurecţie prorusă în est şi trebuie să gestioneze o profundă criză economică.