Chinezii investesc pe litoralul românesc. Hoteluri din stațiunea Saturn, aflate în paragină, cumpărate de asiatici

Publicat: 08 11. 2016, 11:53
Foto: Skytrip.ro

Investitorii chinezi au poposit pe litoralul românesc. Două hoteluri din stațiunea Saturn, aflate în paragină de ani de zile, au fost cumpărate de asiatici.

Clădirile au fost cumpărate cu un milion de euro de compania Alternative Green de la THR Marea Neagră, firmă ce are în por­tofoliu 24 de unităţi de cazare pe litoral, clasificate de la o stea până la patru, precum şi 20 de centre de alimentaţie publică, trei aqua park-uri şi patru baze de tratament.

Hotelurile Alfa și Beta, căci despre ele este vorba, sunt nerenovate și nefuncționale de ani de zile și sunt clasificate cu o stea, aflându-se la 400 de metri de plajă.

„Hotelurile nu mai funcţionau de multă vreme, a rămas doar scheletul clădirii. Au cumpărat pentru teren, preţul se ridică la un milion de euro“, a declarat pentru ZF Mielu Dobrin, şeful THR Marea Neagră.