China: Suntem complet pregătiţi pentru un război valutar

China: Suntem complet pregătiţi pentru un război valutar

Viceguvernatorul băncii centrale chineze Yi Gang a afirmat că țara este complet pregătită pentru un război valutar. Acesta a cerut, în schimb, marilor puteri economice să respecte un acord convenit în cadrul G20 pentru evitarea unor astfel de confruntări, scrie AFP.

„China este pregătită complet. Atât în privinţa politicilor monetare cât şi a altor mecanisme, China va lua în considerare politicile neonvenţionale implementate de băncile centrale ale altor ţări”, a spus el.

Apelul viceguvernatorului vine după ce miniştrii de finanţe ai statelor G20 au încercat, în luna februarie, să calmeze temerile legate de un posibil război pe pieţele valutare.

Temerile au fost alimentate de deprecierea recentă a yenului japonez, evoluţie pusă de critici pe seama manipulării monedei de către autorităţile de la Tokyo pentru obţinerea de avantaje în faţa altor exportatori din Asia.

Războiul valutar poate fi evitat dacă economiile importante respectă concluziile reuniunii G20 că politica monetară trebuie să fie în primul rând un instrument pentru politica economică internă, a spus Yi, citat de agenţia de presă Xinhua.

Rezervele valutare ale Chinei depăşesc 3.300 de miliarde de dolari, iar economia ţării este puternic orientată spre export.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`