China investeşte masiv în ultima perioadă în Balcani, ceea ce generează îngrijorarea Uniunii Europene. Principalele domenii în care bagă bani asiaticii sunt siderurgia, minele, termocentralele pe cărbune, podurile și autostrăzile, arată o analiză realizată AFP, potrivit Agerpres.
Mult timp, Occidentul a considerat Rusia drept principalul rival în această regiune fragilă şi săracă din Europa de Sud-Est. Dar noul actor care contează este China, ţară care a decis să investească în această regiune prea săracă pentru a-şi dezvolta infrastructura şi a-şi susţine industria în criză.
Chiar și în România, chinezii investesc sume importante. China National Electric Engineering Co, Ltd. (CNEEC), una dintre cele mai importante companii de stat din China, va investi 500 de milioane de euro în proiectele tip Smart City din România, în urma semnării unui acord de finanţare cu Asociaţia Română Pentru Smart City şi Mobilitate (ARSCM).
Pentru moment, UE este responsabilă pentru 70% din investiţiile străine directe în Serbia, Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Macedonia de Nord şi Muntenegru, o cifră mult mai importantă decât investiţiile chineze de 1%, arată datele furnizate de Comisia Europeană pentru perioada 2007-2016.
Însă în ultimii ani chinezii au devenit mult mai activi, în special prin intermediul creditelor cu dobânzi reduse a căror valoare a permis gigantului asiatic să concureze cu UE.
Spre exemplu, praşul Smederevo, est de Belgrad, capitala Serbiei, găzduieşte cea mai mare oţelărie din Serbia, cumpărată de chinezi. Grupul chinez HBIS a salvat de la faliment această oţelărie cu 5.000 de angajaţi după ce a plătit suma de 46 milioane de euro.
Investiția s-a dovedit una de succes, așa că preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a încercat în 2018 să îi convingă pe chinezi să preia şi mina de cupru de la Bor. În prezent, Vucic vrea să crească investiţiile în tehnologiile de vârf astfel încât Serbia să devină un centru de dezvoltare pentru autovehiculele viitorului.
Poartă de intrare în sudul Europei, Balcanii sunt o componentă importantă a „Noului drum al mătăsii” pe care China vrea să îl pună la punct în ideea de a-şi stimula exporturile.
Însă acest lucru îngrijorează Bruxelles-ul, comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Johannes Hahn, exprimându-şi „temerile faţă de efectele socio-economice şi financiare pe care le pot avea investiţiile chineze”, în această regiune săracă.
Johannes Hahn evocă cazul micului stat Muntenegru, a cărei datorie a explodat pentru a ajunge la 70% din PIB, după ce ţara a contractat un împrumut de peste 800 milioane de euro de la o bancă chineză pentru a construi o autostradă prin munţi.
„Aceste investiţii chineze vin deseori cu condiţii”, spune Johannes Hahn, ceea ce este de natură să pună în pericol obiectivul „îmbunătăţirii stabilităţii şi dezvoltării economice a Balcanilor”.
Lipsite de bani, ţările din Balcani nu au acces la pieţele financiare europene şi „nu sunt în măsură să refuze banii”, spune Matt Ferchen, specialist în China la centrul de reflexie Carnegie-Tsinghua Center for Global Policy.
„Noul drum al mătăsii” va fi una din temele centrale ale summitului ’16+1′ care va avea loc vineri la Dubrovnik (Croaţia), reunind China şi ţările din Europa Centrală şi de Est.
La acest Summit va participa și premierul român Viorica Dăncilă (Detalii AICI).