CFR Marfă va renunţa la 2.500 de angajaţi anul viitor, aproape 30% din personal

CFR Marfă va renunţa la 2.500 de angajaţi anul viitor, aproape 30% din personal

CFR Marfă va renunţa la 2.500 de angajaţi anul viitor, estimând că în cadrul companiei vor mai rămâne 6.376 de salariaţi.

Compania estimează că va avea la finele acestui an 8.876 de salariaţi, potrivit Mediafax.

Guvernul şi FMI au decis ca CFR Marfă să fie restructurată „agresiv”, prin reducerea costurilor de personal, vânzarea vagoanelor învechite ca fier vechi şi oprirea de livrări către clienţii care au acumulat datorii faţă de companie.

Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român, companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`