CFR Călători a început reorganizarea: 4 regionale desființate, 1000 de angajaţi concediați

Publicat: 06 05. 2011, 17:34
Foto: cfr.stfp.net

CFR Călători a anunţat, vineri, că a demarat procesul de reorganizare teritorială, prin care numărul regionalelor va fi redus la patru din totalul de opt unităţi, iar peste 1.021 de angajaţi vor fi concediaţi.

În prezent, regionalele CFR Călători sunt la Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa. Cele patru regionale care vor fi transformate în centre comerciale pentru călători, respectiv Craiova, Braşov, Galaţi şi Constanţa, vor desfăşura activităţi de vânzare bilete şi vor asigura exploatarea staţiilor din punct de vedere al personalului comercial, precum casierii. Noile regionale se vor numi Muntenia, Banat-Oltenia, Ardeal şi Moldova.

CFR Călători a transmis la finele lunii aprilie federaţiilor sindicale notificarea privind intenţia de disponibilizare a 1.021 de angajaţi. Compania nu a menţionat perioada în care procesul de reorganizare va fi finalizat.