CFR a cumpărat un tren în valoare de 9 milioane de euro

CFR a cumpărat un tren în valoare de 9 milioane de euro
foto: click.ro

CFR a achizioționat unul dintre cele mai scumpe trenuri pe care le-a avut vreodată.

Trenul produs în Franța a fost adus în România cu ocazia desfășurării proiectului de reabilitare a căii ferate din vestul țării, care va fi testată încontinuu, potrivit Click!.

Trenul Coradia Polyvalent ar putea atinge viteza maximă de 160 de kilometri pe oră, însă numai pe calea ferată reabilitată întrucât viteza comercială în România este de 45 de kilometri pe oră.

Momentan, acesta nu va fi folosit pentru transportul pasagerilor, ci va ajuta la testarea liniilor de cale ferată.

Trenul, cu tot cu echipament, ajunge la suma de 9 milioane de euro, un preț record pentru România. Ultimul tren cumpărat de CFR Călători a fost "săgeata albastră", în valoare de 2 milioane de euro, achiziționat în anul 2006.

"Ne-am obișnuit mult prea mult în România săne gândim la prețul achiziției unor echipamente. Un astfel de tren este conceput săfuncționeze minimum 30 de ani. Fărăoperațiuni de reparații capitale și de upgrade.", a declarat Gabriel Stanciu, reprezentantul producătorului în România, justificând valoarea ridicată a trenului.

Acesta se conduce practic singur. Mai mult, este plin de senzori care anunță în timp real orice defecțiune.

De asemenea, are și o toaletă pe măsură, unde apa și aparatul pentru uscatul mâinilor funcționează pe bază de senzori. Toaleta poate fi dotată, dacă este nevoie, și cu cabină de duș.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`