Cezar Preda: Guvernul trebuie să fie chemat în Parlament, prin moțiune simplă pe economie, pe tema Oltchim

Cezar Preda: Guvernul trebuie să fie chemat în Parlament, prin moțiune simplă pe economie, pe tema Oltchim
Foto: epochtimes-romania.com

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a afirmat că Guvernul trebuie să fie chemat în Parlament, prin moţiune simplă pe economie, în ceea ce privește privatizarea Oltchim, transmite Mediafax.

„Cred că se impune să chemăm Guvernul în Parlament să răspundă prin moţiune pe economie pe tema commbinatului Oltchim.

Victor Ponta nu e cu nimic mai breaz decât Dan Diaconescu, i-a cerut banii, i-a dat licitaţia, deşi putea să nu i-o dea, sperând să facă procente, i-a cerut banii cu sacul. Diaconescu a venit cu sacii, iar amândoi distrug un combinat”, a spus democrat-liberalul.

Cezar Preda a arătat că, în această situație, băncile creditoare pot să execute combinatul şi nu ar mai exista nicio șansă de salvare.

„Domnul Ponta să înceteze circul pe care l-a creat. Nimic nu mai poate fi controlat acum. Amândoi sunt la fel, nu e niciunul mai nevinovat decât celălalt”, a mai spus Cezar Preda.

Negocierile de la Oltchim au fost amânate pentru moment din cauză că Dan Diaconescu și reprezentanții Ministerului Economiei nu au ajuns la un acord. Diaconescu a ieșit luni din mijlocul discuțiilor cu ministrul Daniel Chițoiu și primul ministru Victor Ponta, anunțând că „vânzătorul Oltchim este unul ostil și împotriva celui care a câștigat licitația”. Ulterior, el a precizat că Daniel Chițoiu și-a certu scuze în numele autorităților.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`