Bernard Arnault, cel mai bogat om din Franța și directorul executiv al Moët Hennessy Louis Vuitton (LVMH), a cerut cetățenie belgiană, o mișcare care sosește pe fondul presiunilor președintelui François Hollande, care se pregătește să introducă o controversată taxă pe lux aplicată celor mai bogați oameni ai țării, relatează The Wall Street Journal.
LVMH a confirmat cererea lui Arnault în cadrul unei declarații de presă, dar a subliniat faptul că miliardarul ”este și rămâne” un plătitor de taxe în Franța. Bernard Arnault are o avere estimată la 40 de miliarde de dolari.
”Potențiala acordare a dublei cetățenii franco-belgiene nu schimbă nimic la această situație, nici determinarea lui de a ține pasul cu dezvoltarea grupului LVMH și a creării concrete de locuri de muncă în Franța”, potrivit anunțului companiei.
Aceasta a mai precizat că Arnault are relații extinse cu Belgia, atât la nivel personal cât și profesional.
Georges Dallemagne, președintele comisiei de naturalizare din Belgia, a declarat că cererea lui Arnauld va fi tratată ”ca oricare alta”, iar procesul se va încheia ”cel mai devreme anul viitor”.
Președintele François Hollande a anunțat la începutul anului că are de gând să introducă o taxă de 75% pe veniturile care depășesc un milion de euro pe an, ca parte a programului de reducere a deficitului bugetar al țării.