Copiii din România (49,2%) sunt cei mai expuşi din Uniunea Europeană (UE) la riscul sărăciei şi al excluziunii sociale, fiind urmaţi de cei din Bulgaria (45,6%), Grecia (37,5%) şi Ungaria (33,6%), potrivit datelor din 2016 publicate, luni, într-un raport al Eurostat, scrie ZF.
La polul opus, statele în care sunt cei mai puţini copii expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială sunt Danemarca (13,8%), Finlanda (14,7%), Slovenia (14,9%) şi Cehia (17,4%).
Anul trecut, 24,8 milioane de copii din UE (26,4% din populaţia cu vârste cuprinse între zero şi 17 ani), erau expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială, ceea ce înseamnă că locuiau în gospodării cu venituri mici și lipsiți de condiţii materiale.
Cota copiilor care prezintă risc de sărăcie sau excluziune socială în UE a scăzut în ultimii ani, de la 27,5% în 2010, la 26,4% în 2016.
România se situează pe un nedorit loc 1 la nivel european, copii săraci de azi riscând să devină maturii la fel de săraci de mâine…