Cea mai mare pensie din România. Cât a ajuns să încaseze un contributor după doar 18 ani de muncă

Cea mai mare pensie din România. Cât a ajuns să încaseze un contributor după doar 18 ani de muncă
Foto: Simona Bucura-Oprescu / Facebook

Cea mai mare pensie din România, după recalculare, se ridică la suma de 100.000 de lei lunar, echivalentul a aproximativ 20.000 de euro. Beneficiarul acestei pensii este un fost angajat al sistemului bancar, care a contribuit la sistemul de pensii doar pentru 18 ani, dar cu contribuții substanțiale.

Cum a fost posibilă acordarea unei pensii atât de mari?

Pensia record de 100.000 de lei pe lună a fost posibilă datorită contribuțiilor foarte mari aduse la sistemul de pensii de către acest fost angajat din domeniul financiar-bancar. Ministrul Muncii a subliniat că această pensie este obținută prin sistemul public de pensii și este bazată pe contributivitate. Deși stagiul de cotizare a fost de doar 18 ani, contribuțiile sale au fost suficient de mari pentru a-i asigura această pensie considerabilă.

”Cea mai mare pensie este din sistemul public, este pe contributivitate. Este o pensie a unui asigurat care a lucrat în domeniul financiar-bancar, care are un stagiu de cotizare de 18 ani, dar cu contribuţii foarte mari. Are cea mai mare pensie din România fiindcă contribuţiile au fost foarte mari. În urma unei contribuţii substanţiale, are cea mai mare pensie din România, care e undeva în jurul a 100.000 RON, adică aproximativ 1 miliard de lei vechi”, a spus ministrul Muncii în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, potrivit news.ro.

Cine este românul care are cea mai mare pensie din România?

Ministrul a clarificat că nu este vorba despre guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Beneficiarul acestei pensii lucrează în cadrul unei instituții financiare private de prestigiu, care a reușit să evite falimentul în anii ’90 și care continuă să fie un jucător important pe piața bancară din România.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`