Comisia Europeană va recupera de la 13 state membre, printre care şi România, 215 milioane de euro, anunță Agerpres. Suma reprezintă unele cheltuieli necorespunzătoare din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), arată un comunicat al instituției europene.
Comisia Europeană a revendicat vineri o suma totală de 215 milioane de euro cheltuită în mod incorect de statele membre, În cadrul unei proceduri de verificare şi închidere a conturilor.
Astfel, se vor recupera fonduri de la 13 ţări: Germania, Irlanda, Grecia, Franţa, Italia, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Austria, Portugalia, România, Suedia şi Marea Britanie.
Suma pe care o va revendica instituția europeană va fi însă de aproximativ 94 de milioane de euro, pentru că unele din aceste sume au fost deja recuperate de la statele membre, iar Comisia oferă o rambursare Spaniei în urma unei decizii în instanţă care a invalidat o hotărâre precedentă a Bruxellesului de recuperare a unei plăţi.
Banii se întorc la bugetul UE deoarece nu au fost respectate reglementările comunitare sau pentru că procedurile de control al cheltuielilor agricole au fost necorespunzătoare.
România ar urma să sufere o corecţie financiară de 3,84 milioane euro, propusă pentru nerespectarea termenelor de plată.
Totuşi, valoarea impactului financiar al corecţiei pentru România va fi zero, deoarece acesta ia în considerarea corecţiile anterioare suprapuse şi sumele deja recuperate de Comisia Europeană.