Ce spune şeful BVB, Stere Farmache, despre panica de la Bursă

Ce spune şeful BVB, Stere Farmache, despre panica de la Bursă
Foto: ezv.ro

Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Stere Farmache, a declarat, la RFI, că discursurile politice privind calmare pieţei bursiere sunt binevenite şi că acestea ar trebui accentuate. Farmache susţine totodată că nu crede într-un scenariu catastrofic şi că investitorii trebuie să fie calmi, întrucât „panica nu e bună”.

„Cred că au fost câteva ieşiri publice pe această temă, privind calmarea pieţelor. Probabil că ele trebuie accentuate şi îndreptate în mod direct asupra investiţiilor pe piaţa de capital din România. Astfel de declaraţii sunt întotdeauna binevenite, mai ales dacă ele reflectă o realitate pe care investitorii o pot înţelege şi pot să reacţioneze în consecinţă”, a declarat Stere Farmache.

Şeful BVB susţine că „scăderea indicelui bursier nu are legătură directă cu mersul economiei româneşti, ci este mai degrabă o consecinţă a turbulenţelor de pe pieţele internaţionale, cauzate de scăderea ratingului SUA.”

„BVB nu este o bursă izolată, este conectată la pieţele financiare internaţionale, investitorii de la Bucureşti sunt investitori şi pe alte pieţe şi atunci când apar astfel de turbulenţe, reacţia lor se propagă pe pieţele unde au investit”, mai spune preşedintele Bursei, în opinia căruia „panica nu este bună, este un lucru demonstrat şi atunci când investitorii sunt dominaţi de emoţie, preţurile se mişcă abrupt”.

Stere Farmache a mai declarat la RFI că nu crede într-un scenariu „catastrofic în care vedem că efectele crizei se vor accentua şi că vom vedea oameni care stau la coadă la pâine, la alimente sau pentru a-şi procura alte servicii”.

„Lucrurile se reaşează pe pieţele financiare internaţionale. Cred că asistăm la o reechilibrare şi la reaşezare şi realocare a resurselor financiare. Politicienii joacă un rol important în stoparea efectelor crizei şi cred că vor avea şi trebuie să aibă un cuvânt greu de spus, dar nu cred într-un scenariu în care lucrurile vor fi duse la extrem şi vom avea efecte dezastruoase”, a mai spus Farmache.

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`