Tesla a majorat salariile muncitorilor din SUA, la începutul acestui an, iar jurnaliștii de la Business Insider au obținut documentele care arată cu cât își plătește Elon Musk angajații din fabricile producătorului de mașini electrice.
Muncitorii din fabricile Tesla primesc între 22 și 39 de dolari pe oră, în funcție de nivelul de salarizare, care ia în cosiderare costul vieții în fiecare stat unde sunt fabricile, zonele în care se afla fabricile. Compania are 7 nivele de salarizare, conform Hotnews.
Angajații din fabricile din Austin, Texas, Spark și Nevada primesc cele mai mici salarii pe oră. În Texas se oferă 7,25 dolari pe oră, iar în Nevada 10, 25 dolari pe oră. La polul opus se află fabricile din California, Fremont și Palo Alto, unde salariile ajung și la 16 dolari pe oră.
Muncitorii care se află la nivelul 1 de salarizare câștigă 25,25 de dolari, în Fremont, iar cei de la Nivelul 7 câștigă 25,5 dolari. În fabricile unde sunt cele mai mici salarii, angajații primesc 22 de dolari pe oră la nivelul 1, iar la 7 primesc 33 de dolari.
Compania mai are și cel de-al optulea nivel, care este împărțit în două grupe: cea inferioară, unde angajații câștigă 33 de dolari la uzinele mici și 37,25 de dolari la uzinele mari, și cea superioară, unde muncitorii primesc 34,5 dolari la fabricile mici și 39 de dolari la cele mari.
Tesla are peste 140.000 de angajați, iar cei mai mulți sunt în SUA, dar are și o uzină importantă în China, iar în Germania a mai deschis una, în 2022.