Voucherele pentru energie de 1.400 lei nu se mai acordă de anul viitor şi nici salariul minim nu va mai creşte, ci doar pensiile vor fi majorate cu 13,8%, de la 1 ianuarie. Este vorba despre o indexare cu rata inflației. Numai că specialiștii susțin că inflația, de fapt, a mai fost mai mare de atât, prin urmare această creștere a pensiilor e doar o iluzie, iar puterea de cumpărare a românilor rămâne în continuare mică.
PSD și PNL promit o a doua creștere a pensiilor, prin recalculare conform noii legi, de la 1 septembrie 2024, cu două luni înainte de alegerile parlamentare. Numai că aceasta nu e certă deoarece s-a mai întâmplat ca majorările de pensii să nu intre în vigoare, fie ele prevăzute și într-o lege.
„Ca putere de cumpărare, pensionarii pierd. De la 1 ianuarie, le crește pensia, dar doar cu 13,7%, și nu cu 16,7% cât a fost inflația în 2022, ca să nu mai spunem că inflația în 2023, cel puțin pe zona pensionarilor, eu zic că se apropie mai degrabă de 10%.
Deci pensionarii au pierdut undeva la un sfert din puterea lor de cumpărare şi fără această majorare de la 1 ianuarie, mie mi se pare că li se face o foarte mare nedreptate”, a explicat profesorul de economie Cristian Păun, pentru Antena 3 CNN.
Profesorul de economie a vorbit și despre salariul minim, pe care în acest moment îl primesc circa 1,5 mililoane de români. Acesta nu va fi majorat de la 1 ianuarie 2024, deoarece a crescut deja pe 1 octombrie.
„Legat de celelalte salarii – salariul minim tu poți să-l crești, poți să-l faci 10.000 euro mâine.
Problema este dacă economia reală poate să plătească acest salariu minim și din punctul meu de vedere trebuie să creștem aceste salarii minime, poate sectorial, într-o negociere mai degrabă sindicate-patronate și să ținem cont de productivitatea muncii în fiecare sector.
Apoi, să nu mai folosim acest salariu minim oarecum ca o pârghie politică electorală, pentru că el nu are treabă cu așa ceva. El are treabă cu economia reală. (…)
Această creștere din pix este iluzorie, adică să te apuci tu să crești salariul minim cum vrei tu, ca Guvern. Nu e în regulă să faci asta, salariul fiind un preț al pieței muncii, rezultatul cererii și al ofertei de muncă din piață”, a mai spus Cristian Păun pentru sursa citată.