Ce GARANŢIE cere UE în negocierile pentru BREXIT. Peste 200.000 de muncitori români ar putea beneficia de acest drept!

Publicat: 26 04. 2017, 11:22

Liderii Uniunii Europene vor insista ca Marea Britanie să le garanteze drepturile la rezidenţă permanentă imigranţilor din state membre UE ajunşi pe teritoriul britanic înainte de concretizarea Brexit, în anul 2019, arată un proiect de document european, citat de Gândul.

Potrivit unei copii a documentului obţinută de agenţia Reuters, orice imigrant UE va putea solicita drept de rezidenţă permanentă în Marea Britanie după cinci ani pe teritoriul britanic. Acest drept ar urma să îl aibă toţi imigranţii europeni aflaţi în Marea Britanie până în momentul ieşirii efective a ţării din Uniunea Europeană, în anul 2019.

În plus, liderii europeni vor cere Marii Britanii să suporte toate angajamentele financiare asumate în calitatea de stat membru al Uniunii Europene, suma ridicându-se la zeci de miliarde de euro. Cel mai probabil, sub incidenţa acestei cerinţe vor intra toate activităţile asumate de Londra în cadrul bugetului multianual până în 2020.

Peste 230.000 de români lucrează în Marea Britanie, ocupând locul al treilea ca naţionalitate, după irlandezi (322.000) şi polonezi (916.000), cei mai mulţi imigranţi români muncind în domenii precum producţie, retail şi sănătate, potrivit Bloomberg.Pe locul patru în topul exportatorilor de forță de muncă ân UK se află Portugalia (219.000), Italia (192.000) şi Franţa (165.000).

Producţia (307.000), retailul (261.000), sănătatea şi sectorul social (225.000) reprezintă domeniile unde lucrează, în Marea Britanie, cei mai mulţi europeni care nu au cetăţenie britanică. Personalul din structurile de primire turistică şi cei din sectorul de servicii alimentare sunt în număr de 222.000, sectorul construcţiilor angajează 194.000 de imigranţi, în timp ce educaţia are 159.000 de angajaţi din afara Marii Britanii.

Având în vedere că 2,2 milioane de europeni lucrează în Marea Britanie, băncile, companiile de telecomunicaţii şi fermierii avertizează Guvernul de la Londra că au nevoie de forţă de muncă calificată.