Ce ar înseamna cu adevărat impozitul progresiv pentru români. Cu câți bani vor rămâne

Ce ar înseamna cu adevărat impozitul progresiv pentru români. Cu câți bani vor rămâne
Sursa foto: Freepik

Analistul financiar Radu Georgescu explică ce ar înseamna pentru români trecerea la impozitul progresiv, fiind atât de dorită de unii politicieni. În țări precum Germania sau SUA impozitul progesiv vine cu deduceri în sprijinul oamenilor, dar în România lucrurile ar sta altfel, conform Adevărul.

Să avem sau să nu avem impozit progesiv?

Radu Georgescu a explicat problema impozitul progresiv într-o postare pe Facebook. „Este bine să avem impozit progresiv în România? Unii spun că este bine, alții că nu este bine. Pe cine să crezi?”, și-a început el postarea.

Apoi a explicat ce țări au ales acest tip de impozit și de ce. „Să începem. 1. Cine are impozit progresiv: Toate țările civilizate au un sistem de impozitare progresiv (US, UK, Germania etc). Toate. Cum se calculează impozitul progresiv: Toate impozitele progresive vin la pachet cu un sistem de deduceri fiscale. Ups. Ce înseamnă sistem de deduceri fiscale?”, a continuat el, apoi a trecut la explicații.

„Explic sistemul de impozitare din America. În US impozitul pe venit este calculat de fiecare persoană care obține venituri din orice sursă (salarii, dobânzi bancare, dividende, chirii, vânzări de acțiuni etc). În fiecare an toate aceste persoane depun o declarație la fisc. Suma tuturor veniturilor reprezintă venitul brut total”, adaugă Georgescu.

Urmează să explice ce deduceri fiscale are un salariat obișnuit din SUA, în cazul impozitului progesiv.

„Apoi se trec deducerile fiscale care se scad din venitul brut. Se acordă deduceri fiscale în funcție de vârstă, dacă ești căsătorit sau nu. Îți deduci cheltuielile cu dobânzile la credite. Îți deduci cheltuielile cu transportul și mașina. Îți deduci cheltuielile cu educația copiilor: școală, cursuri etc. Îți deduci abonamentele de sănătate și pensii. Îți deduci alte cheltuieli. În funcție de deduceri, este posibil că fiscul să-ți ramburseze o parte din bani”.

Analistul s-a referit apoi la sistemele de sănătate și pensii în țările unde există acest tip de impozit și ce ar înseamna pentru România adoptarea acestuia.

„Cum sunt sistemele de sănătate și cel de pensii din țările cu impozit progresiv. În US sistemele de sănătate și de pensii sunt majoritar private. Adică oamenii plătesc contribuțiile de sănătate și de pensii către spitale private și firme de asigurare private. Nu către stat. Ups. Dacă am trece la acest sistem, statul român ar intra în faliment în câteva luni. Aproape 30% din veniturile statului vin din contribuțiile pentru sănătate (CASS) și pensii (CAS). În țările nordice (Germania, Suedia etc) sistemul public oferă servicii performanțe la nivelul sistemului privat. Ups. Pentru acest lucru statul român ar trebui să construiască spitale «ca afară»”.

Concluziile analistului

Radu Georgescu nu crede că România poate urma acest impozit progesiv, în adevăratul sens al cuvântului, cel puțin, nu prea curând.
„Concluzii: România nu poate avea un impozit progresiv «ca afară». Nu în următorii 20 de ani. Așa că, probabil, vom avea iar un sistem de impozitare progresiv arhaic. Ca în anii 90 când impozitarea progresivă se aplica doar salariilor, fără un sistem de deduceri fiscale. Dar acest sistem de impozitare ne va duce 30 de ani în urmă”, a încheiat analistul Radu Georgescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)