Ce acoperă cardul european de sănătate și când ai nevoie de o asigurare de sănătate privată pentru concediu
Concediile sunt una dintre cele mai importante perioade din an, iar fiecare dintre noi așteaptă să plece în vacanță, să se relaxeze și să se distreze. Nu trebuie însă să uităm nici de precauție, așa că întinate de plecare în vacanțele în străinătate, este recomand să avem o asigurare privată de sănătate. Totodată, pentru șederile mai lungi într-o țară străină, o variantă este și cardul european de sănătate.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să dețină o asigurare medicală de călătorie, valabilă pe întreaga perioada a șederii în afara țării.
Ce acoperă cardul european de sănătate si cum îl poți obține
Cardul european de sănătate este gratuit, iar cu ajutorul căruia, la nevoie, puteți beneficia de serviciile acordate de unități medicale de stat în timpul unei șederi temporare în oricare dintre cele 27 de state membre ale UE, precum și în Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția, în aceleași condiții și la aceleași tarife ca asigurații din țara respectivă (în unele țări, serviciile sunt gratuite).
Cardurile sunt eliberate de către Casele Naționale de Asigurări de Sănătate din fiecare stat membru, precizează Comisia Europeană.
Totodată, CE precizează câteva detalii importante cu privire la cardul european de sănătate:
- nu este o alternativă la asigurarea de călătorie; acesta nu acoperă costurile serviciilor medicale private sau costuri precum prețul călătoriei cu avionul înapoi în țara de origine ori contravaloarea bunurilor pierdute/furate;
- nu vă acoperă costurile în situația în care scopul expres al călătoriei dumneavoastră este de a obține tratament medical;
- nu garantează servicii gratuite; date fiind diferențele dintre sistemele de sănătate ale fiecărei țări, este posibil ca unele servicii care sunt gratuite în țara dumneavoastră să nu fie gratuite într-o altă țară.
Când ai nevoie de o asigurare privată de sănătate pentru concediu
Asigurările de călătorie sunt valabile în perioada în care sunteți în vacanță în țara de destinație. Totodată, ele se încheie în România, înainte de plecare, iar cel mai important este faptul că asigurările de călătorie sunt diferite de cardul european de sănătate.
Ce beneficii oferă, în general, asigurarea de călătorie: asistență imediată în caz de boală subită, accident, întârziere; asistentă medicală care include costurile de transport, tratament medical de urgență extinderea asigurării cu 48 de ore în caz de urgențe; rambursarea costurilor în cazul anulării biletul de avion.
Pe lângă acestea, în funcție de agenții de la care le achiziționați, ele mai pot include și beneficii precum: accidente sportive la schi, snowboarding, scuba diving folosind echipament specializat; anularea involuntară a biletului de avion; vătămare corporală; pierderea bagajelor; pierderea, furtul sau distrugerea posesiunilor personale.
Asigurarea de sănătate pentru călătorie oferă, de cele mai multe ori, servicii precum: examenul medical; urgențe medicale ambulatorii; consultații și cheltuieli medicale; spitalizare, tratamente și operații; costul medicamentelor; costul materialelor sterile; tratamente stomatologice.