CCIR, proiecte de colaborare cu Oracle și John Deere
Washington DC, 13 octombrie 2023: Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, și secretarul general al CCIR, dl. Ovidiu Silaghi, au participat în data de 13 octombrie a.c. la o întâlnire de lucru cu vicepreședintele Oracle Europa, dna. Allison O’Brien, precum și cu vicepreședintele pentru politici și strategii publice John Deeere, dna. Sarah Dean.
Întâlnirea cu managementul celor două companii americane a reprezentat prilejul perfect pentru conducerea CCIR de a pune în practică strategia organizației cu privire la atragerea de noi investiții în România, fie că vorbim de linii de producție, așa cum este cazul John Deere, fie de programe dezvoltate în parteneriat cu Camera Națională, cum este cazul Oracle.
„Economia românească are mare nevoie de investiții, iar una dintre misiunile CCIR este de a convinge companiile străine să dezvolte proiecte în țara noastră, să deschidă linii de producție. Întâlnirea de astăzi, cu două dintre cele mai puternice companii din Statele Unite ale Americii, Oracle și John Deere, reprezintă o oportunitate pentru România de a duce relația economică cu oamenii de afaceri americani la un alt nivel, oameni de afaceri care, iată, sunt foarte interesați să investească la noi. Totodată, această întâlnire poate reprezenta și un model de bune practici în ceea ce privește diplomația economică, în special pentru acele piețe pe care, nu demult, le consideram tradiționale, dar pe care România pare că le-a abandonat”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
Vicepreședintele Oracle Europa, dna. Allison O’Brien a precizat că, în prezent, compania are în vedere investiții în infrastructura destinată sistemului medical, dar și promovarea unor de proiecte relevante pentru întreprinderile mici și mijlocii. „În România, am implementat deja programul Oracle Academy, destinat școlilor din țara dumneavoastră, program pe care l-am putea dezvolta în parteneriat cu CCIR, pentru ca, în acest fel, să poată fi accesat de cât mai multe instituții, avându-se în vedere infrastructura sistemului cameral”, a declarat dna. Allison O’Brien.
„Contăm pe sprijinul CCIR în ceea ce privește dezvoltarea unor proiecte în România, iar la următoarea ședință cu conducerea companiei, voi pune pe agendă propunerea Camerei Naționale de a ne extinde operațiunile și în țara dumneavoastră. Este foarte cunoscut faptul că România este un important jucător regional în domeniul agriculturii și poate reprezenta o piață de desfacere semnificativă pentru utilajele și echipamentele specifice acestui sector economic”, a declarat vicepreședintele pentru politici și strategii publice John Deeere, dna. Sarah Dean.
Birou Comunicare Publică
Tel.: 0374474373; 0213190085
e-mail: bcp@ccir.ro