Catalonia, retrogradată la nivelul ”junk” de Standard & Poor’s. Cea mai îndatorată regiune a Spaniei cere bani din fondul de urgență
Rating-ul de credit al Cataloniei a fost retrogradat la categoria ”junk” – nerecomandată investitorilor, de către agenția Standard & Poor’s, iar cea mai îndatorată regiune a Spaniei cere acum bani din fondul de urgență al statului spaniol, relatează Bloomberg.
În condițiile unui deficit bugetar de 48,5 miliarde înregistrat până în luna iulie, Guvernul de la Madrid a fost nevoit să anunțe, vineri, o injectare de capital în grupul Bankia ”imediat” după ce instituția financiară naționalizată a anunțat pierderi de 4,45 miliarde euro în prima parte a anului.
S&P a coborât ratingul Cataloniei de la BBB- la BB cu perspectivă negativă după ce, pe 28 august a cerut pentru a patra oară sprijin financiar de la Guvern. Regiunea spaniolă primise deja rating negativ „junk” și de la Moody`s și se află la un nivel deasupra aceluiași calificativ în cazul agenției Fitch.
”Problema este că, pe măsură ce timpul trece situația nu se îmbunătățește, guvernul spune doar jumătăți de adevăr. Datele privind deficitul sunt cele mai serioase, pentru că ne aflăm la jumătatea anului, periculos de aproape de sfârșitul lui, și nu există semne că va fi mai bine”, a declarat consultantul financiar Jose Antonio Herce din partea Analistas Financieros Internacionales, cu sediul la Madrid.
Deficitul de buget al guvernului a crescut la 4,6 % din Produsul Intern Brut în primele șapte luni ale anului, față de 3,6 procente în aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor făcute publice de ministerul de Finanțe. Cheltuielile au crescut cu 21% din cauza transferurilor de fonduri către regiunile în dificultate și a dobânzilor mari pentru refinanțarea creditelor.