Cât se câștigă din munca pe litoralul românesc, în sezonul 2018: Date oficiale 

Cât se câștigă din munca pe litoralul românesc, în sezonul 2018: Date oficiale 
Foto: livearad.ro

Sezonul estival s-a deschis de aproape o lună, însă datele privind nivelul salariilor angajaților de pe litoral nu sunt deloc încurajatoare. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), cele mai mici salarii din România sunt în domeniul hotelurilor şi restaurantelor, cu o medie de 1.541 de lei, informează Adevărul.

În cel mai recent raport dat publicității, INS arată că valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net pe luna martie 2018, raportat la februarie 2018, s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (6.689 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.541 lei).

Specialiștii nu se declară surprinși de aceste date, însă precizează că este de așteptat să apară o creștere a salariilor în domeniu, datorită crizei forței de muncă.

„Eu nu sunt surprins atât de faptul că cele mai mici salarii sunt în domeniul restaurante şi hoteluri pentru că aşa a fost în ultimii ani deoarece, chiar dacă unora nu le place acest adevăr, mai sunt unele unităţi prin ţară unde se mai practică plata muncii la gri. Adică, un angajat primeşte minim pe economie în baza unui contract de muncă şi, în plus, primeşte şi alţi bani nefiscalizaţi. Deci, nu o să ştim niciodată suma întreagă pe care o primeşte salariatul din acest sector”, a declarat Dănuţ Jugănaru, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA), potrivit sursei citate.

Paul Mărăşoiu, director de hotel şi specialist în industria ospitalităţii, recunoaște că 1.500 de lei net ar putea primi un muncitor necalificat „care selectează gunoiul, de exemplu. Dar o cameristă nu are sub 1.900-2.000 de lei, un ospătar care îşi cunoaşte meseria are cam 2.500 de lei, iar un şef de sală are de la 3.000 de lei în sus. Mai jos de atât, la momentul acesta nu sunt salariile. Pentru că există şi o presiune a lipsei resurselor umane.”

Nivelul scăzut al salariilor din domeniul hotelier și al restaurantelor ar putea avea drept cauză și turismului sezonier.

„România are un turism sezonier în proporţie de 40%. În această perioadă, da recunosc, avem salarii foarte mici în partea de litoral pentru că nu avem turişti. În această perioadă noi angajăm şi ţinem oamenii angajaţi. Este o măsură de ajutor social pe care o facem: îi scoatem din sarcina statului (şomaj) şi îi trecem în sarcina noastră. Şi e normal că, dacă vin foarte puţin pentru că nu au ce face la serviciu, îi plătim cu foarte puţin, minim pe economie. Pe măsură ce intrăm în sezon şi începem activitatea îi scoatem din zona asta a celor mai mici salarii”, a explicat Dragoş Răducan, vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turism.

Referitor la turismul sezonier, există și situații în care patronii încearcă să-şi păstreze personalul chiar dacă nu lucrează, astfel ajungându-se la salarii mici.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:43 - Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu: 31% dintre tinerii de 18-24 de ani / Doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul pro-rus
17:34 - Ludovic Orban: „România a fost la un pas de prăpastie. 2700 de voturi au hotărât salvarea democrației. Din fericire, românii au ce alege. Intrarea Elenei Lasconi în turul 2 este o minune” (VIDEO)
17:32 - Eugen Tomac, după primul tur al prezidențialelor: Forța Dreptei în viitorul Parlament va veni cu un pachet de reforme reale. În cazul de față este evident că avem parte de un amestec al Rusiei (VIDEO)
17:28 - Matrian Rasaliu (PSD): „Urmează probabil o reorganizare, o resetare politică a PSD” (VIDEO)
17:12 - Prima reacție a fiului lui Călin Georgescu, după ce tatăl său a ajuns în finala pentru alegerile prezidențiale: „Nu vă pot spune mai multe”
17:12 - Newsweek: Victoria filorusului Călin Georgescu a prăbuşit Bursa. Costurile de împrumut ale României vor creşte
17:11 - Polițiști cercetați penal după ce l-ar fi bătut pe un bărbat și i-ar fi distrus telefonul
17:11 - Kelemen Hunor, despre decizia UDMR de a-l susţine pe unul dintre candidați în turul 2: „O competiţie foarte dură”
16:58 - Nicolae Ciucă a anunțat că demisionează de la conducerea PNL: „Partidele tradiționale, chiar și așa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să țină România unită” (VIDEO)
16:52 - Klaus Iohannis transmite că nu a primit informări privind suspiciuni legate de campania de pe TikTok a candidatului Călin Georgescu