Un student român a dezvăluit cât plătește pentru un studio de 27 de metri pătrați, în Olanda. În vârstă de 21 de ani, Cristian Iacob studiază economia în cadrul unei facultăți din Amsterdam.
De mai bine de un an, tânărul locuiește într-o garsonieră de 27 metri pătrați situată într-un complex pentru studenți din cartierul Zuidoost.
Locuința este destul de mică, având în vedere că în cameră sunt două birouri despărțite de un scaun ergonomic și un pat mic. Între cele două birouri este un spațiu de aproximativ un metru.
Cristian spune că unul dintre birouri îl folosește pentru studiu, iar celălalt pe post de masă.
„Scaunul se rotește de la o masă la alta, în funcție de momentul zilei”, spune el.
Bucătăria are în jur de doi metri pătrați, fiind un spațiu nefolosit, pentru că, de obicei, tânărul folosește un airfryer pentru a-și face mâncare. Pentru o astfel de garsonieră, Cristian plătește 1054 de euro, cu toate costurile incluse.
Chiria de bază este de 747 de euro, însă la această sumă se mai adaugă și alte costuri lunare, printre care mobilierul (50 de euro), serviciile (57 de euro), energia (170 de euro) și mașinile de spălat comune (12 euro), scrie Știri Diaspora.
„Nu știu exact unde se duce suma pentru servicii, pentru că administratorul face cu adevărat minimul necesar. Uscătorul este stricat de săptămâni”, spune studentul.
Din cauză că proprietarul cere o sumă atât de mare pentru niște servicii atât de slabe, tânărul vrea să își caute o altă locuință.
„Îmi place să ies, dar nu mai fac asta de luni de zile. Dacă se ivește o oportunitate și ies, nu mai comand băuturi. Cumpărăturile le fac când sunt oferte, așa încerc să economisesc bani”, a adăugat Cristian, menționând că părinții lui îi plătesc integral cheltuielile, pentru că programul de la facultate nu îi permite să muncească.