Ultimul an a adus un val de scumpiri în lanț, iar mulți economiști au avertizat că acesta a fost abia începutul. Printre produsele care au înregistrat cea mai mare inflație s-au numărat materialele de construcții, ceea ce a determinat și o creștere a tarifelor la garsoniere, apartamente și case.
Din martie 2021 până în martie 2022, prețurile la materiale de construcții s-au dublat în unele cazuri. Mai precis, majorarea consemnată variază între +15% și +100%, în funcție de produs, asta după ce și în primăvara trecută au fost raportate scumpiri semnificative.
Creșterea de +15%-100% se referă la cele mai cumpărate materiale de construcții, susține Vasile Dobrea, manager de achiziții și proprietar al unei platforme online de consultanță în vânzarea de materiale de construcții.
Cel mai mult au crescut prețurile la panourile sandwich, cu +121% în medie. Acestea sunt folosite la construcția de pereți și a acoperișurilor, cu avantaje față de cele clasice. Ele sunt bune izolante termice și fonice, cu rezistență ridicată la intemperii.
O creștere uriașă, de aproximativ +118% au înregistrat țevile rectangulare din oțel, cunoscute pentru rezistența îndelungată în timp. Ele sunt utilizate atât în mediul industrial, cât și civil.
Plăcile OSB – formate din așchii lungi și subțiri din lemn, lipite cu ceară și rășini sintetice, au înregistrat, de asemenea, creșteri exponențiale. Acestea sunt utilizate cu rol de susținere în aplicații precum planșeele structurale, placarea acoperișurilor și a pereților, precum și pentru ridicarea caselor pe structuri de lemn. În plus, OSB-ul mai este întâlnit la realizarea construcțiilor din gospodărie precum garaje, magazii, cuști, rafuri, mobilier etc. Creșterea consemnată a prețurilor unor astfel de plăci este +103%.
În plus, o cărămidă a ajuns să coste peste 10 lei, față de 7,4 lei în urmă cu un an de zile. Un metru pătrat de pavaj costă 67,1 lei, de la 41,3 lei în primăvara lui 2021, iar un kilogram de fier-beton este acum 6,95 lei, cu 88% mai scump faţă de martie 2021, potrivit datelor de la Vindem-Ieftin.ro.