Cât costă o tonă de grâu direct din fermă, la recoltare, în 2023. Fermierii se tem de faliment

Publicat: 12 07. 2023, 12:31
Foto: Pixabay

Fermierii au intrat în forță la recoltatul grâului iar producțiile și prețurile din acest an îi nemulțumesc pe producătorii agricoli.

750 de lei tona de grâu, în plin sezon de recoltat

Agricultorii care vând direct din câmp și aleg să nu stocheze primesc și 75 de bani pe kilogram, adică un preț de 750 de lei pe tona de grâu, în plin sezon de recoltat, anunță Agrointel.

Producătorii agricoli au dezvăluit pe Facebook care sunt prețurile la grâu din recolta anului 2023. Ce oferte au primit ei în mai multe zone ale țării pentru grâu:

Preț grâu la recoltare în Satu Mare: 750 de lei pe tonă;

Preț grâu la recoltare în Bihor: 750 de lei pe tonă;

Preț grâu la recoltare în Teleorman: 780 de lei pe tonă;

Preț grâu la recoltare în Galați: 820 de lei pe tonă;

Preț grâu la recoltare în Dolj: 820 de lei pe tonă;

Preț grâu la recoltare în Gorj: 900 de lei pe tonă;

Preț grâu la recoltare în Tulcea: 930 de lei pe tonă;

Preț grâu la recoltare în Mehedinți: 1.000 de lei pe tonă.

În privința producțiilor, fermierii spun pe același grup de Facebook că nu ating nivelul așteptărilor având în vedere că anul 2023 a fost unul ploios.

Potrivit estimărilor făcute de Comisia Europeană, s-ar putea strânge de pe câmpuri peste zece milioane de tone de grâu, cu un milion mai mult decât anul trecut.