Chiar dacă cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Muncitprii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația, pentru că acolo au salarii și condiții de trai mai bune, dar și siguranța locului de muncă.
Unul dintre acești muncitori care lucrează în România de câteva luni, în construcții, spune că banii nu îi ajung de la o lună la alta: „Câștig în jur de 500 de euro. Angajatorii ne asigură cazarea. Nu este suficient, nu. Este greu. Noi avem familia în Etiopia și trebuie să îi ajutăm, trebuie să îi sprijinim și pe ei. Familia așteaptă bani de la noi, fără noi ei nu au nimic”.
Un altul spune că: „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”.
Cei mai mulți vin la noi cu gândul că își pot ajuta familiile. 15 mii de locuri sunt în acest moment libere în industria ospitalității, însă deficitul este mare în multe domenii.
În anii trecuți, posturile refuzate de români, din cauza salariilor mici, erau ocupate de muncitorii străini.
Cei mai mulți primesc 2.000-2.500 de lei.
Un salariu foarte mic pentru multă muncă. Cei mai mulți sunt stresați din cauza salariului, pentru că trebuie să plătească mai mult de 500 de dolari să ajungă aici. Unii dintre ei plătesc 700 de dolari, e o sumă foarte mare pentru ei. Doar ca să ajungă aici și să primească 2.000 de lei.
E nevoie de forță de muncă în construcții, dar și în hoteluri și restaurante, unde se caută ajutoare de bucătari, spălători de vase sau chelneri. Pe lânga salariile prea mici, un muncitor străin trebuie să aștepte și un an până să ajungă să lucreze în România, din cauza birocrației.
În plus, alte țări din Uniunea Europeană, Polonia, Ungaria, Cehia, Croația, care vin cu salarii competitive și cu termen de procesare a documentelor mai scurte”.
În România, cei mai mulți angajați străini provin din Nepal și Sri Lanka.