Care sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult și cu cât. ONU trage un semnal de alarmă

Care sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult și cu cât. ONU trage un semnal de alarmă
Sursă foto: Pixabay

Cartofii și zahărul sunt produsele care s-au scumpit cel mai mult în România. La nivel global însă, cerealele, uleiurile vegetale, lactatele, carnea şi zahărul se află în topul alimentelor care s-au scumpit cel mai mult. ONU atrage atenția la scumpirile constante ale alimentelor, indicele global al preţurilor produselor alimentare fiind cel mai ridicat din ultimele zece luni.

Românii pleacă de la cumpărături cu tot mai puține produse, în timp ce vânzătorii se plâng de tot mai puțini clienți. Prețurile tot mai mari i-au făcut pe români să prefere magazinele de cartier, care mai vând și pe caiet, sau piețele din proximitatea cartierelor, potrivit Antena 3.

Produsele care s-au scumpit cel mai mult 

La nivel global, zahărul a fost produsul care s-a scumpit cel mai mult, cu peste 10 la sută. Lactatele au preţuri cu aproape 4 la sută mai mari, iar cerealele cu 3 la sută.

Şi în România alimentele costă mai mult faţă de anul trecut. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, inflaţia în august a fost de 5,1%, deşi este într-o ușoară scădere de la o lună la alta.

Au fost alimente, precum cartofii, care au înregistrat scumpiri şi de aproape 20 la sută. Seceta și inundațiile din sudul țării sunt două dintre motivele pentru care legumele s-au scumpit cu 14%.

Zahărul costă cu 6 la sută mai mult faţă de anul trecut, iar carnea de vită cu 5 procente. Laptele s-a scumpit cu 4 la sută.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`